De fiecare dată când trântesc o grămadă de cărți pe blog îmi promit că n-o să mai stau la nesfârșit înainte să trântesc alta, ca să nu mă mai lungesc atât de mult la vorbă. Și totuși, iată-ne.

Bănuiesc că ați mai auzit-o pe asta: timpurile grele creează oameni puternici; oamenii puternici creează timpuri bune; timpurile bune creează oameni slabi; oamenii slabi creează timpuri grele.

Ați văzut un psiholog pe net și nu știți dacă e bun sau slab? Hai să vă împărtășesc câteva semnale de alarmă.

Pentru că înainte să ajungă Trump la putere mi s-a repetat de multe ori că e bine că a fost ales, pentru că va aduce imediat pacea în Ucraina și Israel, nu pot să nu întreb: cum e? A adus Trump pacea aia? E pace acum? S-a făcut pace? Hai, ziceți-mi. A făcut Trump pace? Hai nu în 24 de ore cum se lăuda inițial, dar într-o săptămână. Sau o lună. Sau două. Sau trei. Cum e, e pace acum?

Prin sfera mea de internet se discută recent de problemele cu predarea scrisului și a cititului din sistemul de învățământ american. Știu, e un subiect de nișă, dar dacă stai pe internetul englezesc auzi foarte multe știri despre SUA, fie că vrei, fie că nu vrei.

Am citit zilele astea cartea lui Vicky Beeching, „Undivided”. Nu e o carte foarte bună, așa că nu v-o recomand în mod deosebit, dar mi-a dat de gândit un pic și m-a făcut să-mi organizez un pic niște gânduri pe care le aveam deja.

În primul rând, nimeni din zona progresistă nu are vreo iluzie că Nicușor Dan ar fi progresist - doar suveraniștii par să creadă că oricine nu face spume la gură vorbind de homosexuali este pro căsătorii între persoane de același sex sau alte politici pro-LGBTQ. Restul lumii își dă seama că majoritatea pozițiilor politice sunt pe un spectru, nu în extremă, și că e posibil chiar să ai altă treabă decât să-ți determini poziția exactă pe un spectru sau altul.

Pe vremea când eram în școală știam sigur că nu sunt „cu românii”. Patriotismul prăfuit al lui Eminescu și al iilor, mândria de a face parte din poporul lui Ștefan cel Mare și umflarea în pene pe baza unui trecut glorios mă lăsau rece. Nu simțeam vreo legătură cu satul românesc și cu atât mai puțin cu cel tradițional; bunicii mei, toți oameni cu facultate, locuiau la oraș și n-am înnoptat niciodată la „țară” până n-am fost la bunicii altcuiva în municipiul Brad din Hunedoara (hei, era o casă la periferie și aveau găini, normal că e „țară”). Nu vedeam nici cu ce anume mă afectează gloria unei istorii apuse cu foarte, foarte mult înainte să se inventeze radioul. Sau trenul. Sau tiparul, sincer.

Mi-a trecut prin fața ochilor o petiție pentru salvarea unei biblioteci brașovene pentru copii. De ce? Deoarece consiliul județean vrea să dea spațiul respectiv altei instituții:

Nu demult spuneam că am început să merg „la birou” la Digital Nomads Hub. E un loc mișto, îmi place, e central, e tot ce vrei… doar că e în Centrul Civic al Brașovului.