Un autor stă și scrie vreun an la un roman. Nu e o chestie universal valabilă (unii scriu un roman în 10 ani, alții îl scriu în 3, alții sunt foarte prolifici, trăiesc din scris, nu fac altceva toată ziua și-l scriu în câteva luni). Primește x% din prețul cărții. Dar stați, că nu e singurul care face ceva! Există un om care lucrează cu autorul și îi oferă critică și corecturi în linii generale. Apoi există altul care verifică greșelile de tipar și ale chestii de genul. Omul care aranjează romanul și-l face să arate bine. Cei de la tipografie, sau tehnicul, care-l transformă în carte fizică/digitală. Artistul care face coperta. Costuri pentru ISBN și alte alea. Comision pentru librării, fie fizice, fie online.

Sunt liber profesionist – sau freelancer, cum se spune în ultima vreme de când nu mai avem profesori, ci traineri și nu mai avem directori, ci manageri. Ceea ce dă naștere la anumite confuzii. Tehnic vorbind pot să lucrez oriunde și oricând, ceea ce dă senzația că n-aș lucra decât când îmi poftește inimioara. Mai ales când sunt întrebată dacă sunt disponibilă două ore săptămâna viitoare și pot să plasez cele două ore oricând în timpul săptămânii fără să fie probleme. Și când sunt pe net o mare parte din zi.

Stai în interiorul cafenelei (sau al restaurantului) la o masă, când intră cineva care se vede de la o poștă că n-a venit să consume. Ține în mână un buchet de flori/ceva nimicuri/o hârtie pe care scrie ceva. Trece de la masă la masă: cumpărați, dați, vă rog, Dumnezeu să vă ajute…

The necromancer stood in front of his newly risen army of undead zombies who wouldn’t get on with the program, his evil laughter trailing off into uncertainty.

(Adăugire mai târzie: Bogdan Popa îmi spune că pot găsi legile aici.

Acum ceva timp discutam cu un blogger care-mi spunea că o să am un trafic decent pe blog din cauza simplului fapt că sunt femeie – o chestie pe care el a denumit-o „chick bonus” (de la englezescul „chick” = gagică, evident, chiar dacă e tradus cu „puicuță” pe la noi din cauza faptul că chick mai înseamnă și pui de găină – dar n-are aceeași conotație). Discuția a mers în contradictoriu o vreme, pentru că nu vedeam exact în ce fel ar influența asta vizitatorii. Ori îi plictisesc, ori îi prind, și asta ține de ce scriu și nu de fizicul meu, mai ales că sunt tone de tipe care arată mai bine ca mine, și sunt tipe care arată mai mult ca mine (în funcție de gusturi).

E pentru prima dată, cred, când „Weird Al” Yankovic a reușit să scoată o melodie care să-mi meargă la suflet. E un imn perfect pentru toți naziștii gramaticii pentru că fiecare lucru pe care-l spune acolo e corect.

Deci, am stabilit în urmă cu 3 secunde că nu-mi place de Ponta și Petrescu pentru că duc ideea de intelectualitate la nivel înalt în derizoriu. Râca mea e academică. Dar văd că la alții râca se extinde, nu e suficient să spună că cei doi au gafat. Nu, victoria îi poartă mai departe pe aripile ei și încep mental să dezbrace miniștri, să le critice hainele și eventual să se bage în pat cu ei, sau să orchestreze scene întregi prin iatacuri.

M-am uitat și eu la deja faimoasele înregistrări cu Ponta, Petrescu și Băsescu discutând CAS-ul. În prima înregistrare am avut un deja vu de la școală, când mă scotea careva la tablă și turuiam ce știam, nu răspunsul efectiv, că nu știam exact răspunsul.

Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei.