Nu mai țin minte care a fost cea mai mare insultă care mi-a fost adresată vreodată. Poate pentru că toate seamănă de la un punct încolo, în funcție de categorie: Insulta generală legată de părinți/rude. De obicei conține „mă-ta”. Poate fi ignorată liniștit pentru că n-are legătură cu mama efectivă a persoanei în cauză. De fapt, mă gândesc că există un fel de arhetip universal al mamei: când mama e lăudată e Mama Natură, Fecioara Maria, diverse zeițe printre care și alea cărora li se făceau statuetele alea rotunde și negre, mama din Ziua Mamei etc.

Discuție despre o piesă de teatru la care n-am fost, dar despre care mi s-a povestit de către o ea și un el. Ea (către mine): Te-ai gândit vreodată să scrii o piesă de teatru? Eu: A fost așa de proastă că și eu puteam mai bine, hm? Ea: Da. Adică nu. Adică… No. Deci. Ideea e că a fost cam dezlânată. Eu: Aha. Ea: Era o tipă, o singură actriță.