Am dat o raită pe eMag azi, unde am văzut că au o grămadă de cărți la reduceri. Așa că bag nasul și fac mini-recenzii pentru ce am citit de pe acolo (până unde am răbdare).

Părerea mea despre ce înseamnă BDSM idealizat și părerea lui E.L. James despre ce înseamnă BDSM idealizat sunt două lucruri complet diferite. Vorbesc de „BDSM idealizat” pentru că „50 de umbre ale lui Grey” e clar un roman construit pe tipicul romanului de dragoste, „50 de umbre întunecate” e tot pe-acolo și nici „50 de umbre descătușate” nu pare să vrea să fie altceva.

Un roman de dragoste e, în general, un roman idealizat. Nu vrea să fie un roman cu adevărat realist, nu are pretenția că ar reprezenta problematica relațiilor de cuplu în societatea actuală. E scris de dragul artei, fanteziei, distracției.

Deci vorbim de BDSM idealizat, în niciun caz de relațiile Dominant/Submisiv, Sadic/Masochist, Sclav/Stăpân pe bune. Așa că atunci când am auzit prima oară despre 50 Shades, roman de dragoste cu tente sado-maso, stăpân-sclav, m-am gândit la cu totul altceva. Suna ok. Christian Grey, Dominant din născare, un tip misterios și cu un trecut plin de evenimente ciudate, se întâlnește cu veșnic inocenta eroină a romanului de dragoste, Anastasia Steele.

În mintea mea, vedeam ceva de genul ăsta:

Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.

Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)

Am un secret adânc, adânc. Atât de adânc încât vi-l spun vouă acum, în secret. Mă amuză literatura proastă. Nu aia care e indiferentă – aia care are un anti-talent care o scoate din mulțime.

Prin 20 decembrie îi spuneam unui amic că o să termin de citit seria „Cincizeci de umbre” a lui EL James până la sfârșitul anului. Da, da. Vezi să nu. De-abia azi am terminat cu volumul doi, „Cincizeci de umbre întunecate” („50 Shades Darker”). Pur și simplu nu m-a prins. Poate și pentru că toate firele narative au fost abandonate în aproximativ 3-5 pagini după ce au apărut.

Pe scurt, romanul e atât de prost încât devine bun. Am citit mai demult seria „Amurg” („Twilight”) de S. Meyer, pe care se bazează, și pot să spun cu mâna pe inimă că „Cincizeci de umbre” e chiar mai prost scrisă.