Din când în când vreau să verific câte o regulă de punctuație/gramatică/ce-o fi pe care o știu foarte bine, dar pe care colegii o știu foarte bine ca fiind fix invers.

Când eram în școală, am discutat „Luceafărul” lui Eminescu la două materii: la română și la religie.

În școală nu-mi plăcea Eminescu. Nici nu-mi displăcea. Mi-era indiferent, pentru că suna bine și nu era dezgustător, spre deosebire de alde Arghezi.

Acum vreo două săptămâni m-am întâlnit la o cafenea din Brașov cu un tip cu care-am discutat câte-n lună și-n stele și am trecut și prin subiectul „materii de liceu inutile”. Sau mai exact, prin subiectul „merită să faci literatură română?” Azi am trecut și pe blogul lui și am găsit și un articol despre subiectul ăsta pe acolo.

Am făcut și eu literatură română, așa cum face tot omul. Am citit „O scrisoare pierdută” și „D-l Goe”, „Baltagul” și „Maitreyi” și încă nu știu câte alte cărți – dar recunosc acum, la 6 ani după bac, că nu le-am citit pe toate pe care ar fi trebuit să le citesc. N-am avut în mână niciodată un „Ion”, din „Moromeții” parcă am citit un fragment și „Pădurea spânzuraților” e pe lista mea de cărți citite în 2009.