La un moment dat am postat aici lista celor 1001 de cărți de citit într-o viață. Îmi plac listele, pentru că sunt interesante. Și cele de recomandări au șansa să recomande chestii bune. Așa că la un moment dat am decis să iau de la cap la coadă lista celor 1001 de albume de ascultat într-o viață. A fost cea mai plictisitoare idee pe care am avut-o vreodată. A început de la un Frank Sinatra în care toate melodiile erau cam o apă și-un pământ, a continuat cu un Elvis Presley care nu se putea decide ce să bage în album, așa că a băgat tot ce-a putut, pe urmă mult jazz și chestii pe care nu le distingeam prea tare una de alta, multe nu prea grozave.

Pentru că e una din zilele alea în care am nevoie de niște Irish Punk Rock ca să mă pun pe picioare. Flogging Molly, „Saints and Sinners” (una din puținele variante de o calitate relativ decentă pe care le-am găsit pe Youtube).

O melodie mișto peste care am dat de curând: Kosheen – Damage. Vocea tipei mi-amintește de cea a solistei de la The Cranberries (Zombie; Salvation; Dreams), iar melodia mi-aduce aminte de atmosfera pe care o au în general albumele Enigma. E o combinație atât de fericită încât mi-am dat seama că auzeam ceva interesant în momentul în care eram cu nasul în laptop într-o cafenea, încercând din greu să-mi dau seama ce vreau să scriu și de ce nu prea-mi iese.

Definitely writing music. The wonderful White Rabbit cover, the awesome Sweet Dreams, the strength of I Want It All/We Will Rock You. (actual note to self: Keeper for Mangaka, 2$ and a chocolate bar, the odd bits of Flight From Hell, The Missing – with the Queen medley.)

Am o cunoștință pe net (nickname: Draco) care și-a postat odată soundtrackul pe care scria la diverse povestiri. Cred că e „albumul” pe care îl ascult cel mai des. Și a sosit momentul să-l dau și altora: Nu sunt foarte încântată de Madonna și Leona Lewis, dar în rest am colecția pe repeat. (thank you, dracoqueen22). Îmi plac duritatea (în afară de părțile Madonnei), forța și, uneori, versurile 😀 La capitolul versuri, „Rev 22 20” e o melodie superbă.

Am muzică de toate felurile, aleasă pe diverse criterii. Muzica de luat lumea în piept e dură, directă, plină de forță. Nu orchestrală, pentru că atunci ai fi deasupra lumii – personală, ritmată. Ca să intri în atmosferă – AC/DC – „Back in Black”. După încălzire, niște Led Zeppelin – „Immigrant Song”. Și când ajungi destul de sus și deja lumea începe să ți se pară mai epică – AC/DC – „Thunderstruck”

Cui îi plac orchestrele și corurile? Muzică de Akira Senju pentru coloana sonoră din „Fullmetal Alchemist: Brotherhood”.

Am o coloană sonoră. Are câteva nuanțe deosebite. Uite una! (atenție cei care cred că „Ești susținută de forțe întunecate!!!” e un argument valid într-o conversație)