Roxana-Mălina Chirilă

personale

Pauză de-o suflare

Am o oboseală extraordinară în oase, de zici că m-am luptat toată luna august cu tot felul de chestii care trebuiau terminate (stai, că așa și e). Singura chestie pe care n-am făcut-o în august a fost să scriu și mi-e ciudă pe mine că m-am aglomerat prea tare și mi-am organizat suficient de prost timpul ca să nu fac acele lucruri pe care chiar aș fi vrut să le fac.

Metrul etalon

De fiecare dată când mă întreb dacă am idei crețe, dacă vorbesc prostii, dacă spun aiureli sau alte asemenea, apelez la prieteni care să-mi ofere măsura anormalității mele. Îi descos puțin, le cer părerea. Dacă dau din umeri și-mi spun că-s ok, de obicei nu-mi mai fac griji, că știu că pot să mă bazez pe părerea lor. Îmi place să fac chestia asta pentru că profit de ospitalitatea și ideile lor.

Cadouri nedorite

Ieri am primit o cutie de metal în care era un pachet de ceai. Am stat cu ea într-o cafenea din Sf. Gheorghe, am întors-o de pe o parte pe alta, am zis că nu pare rea, am alergat să prind microbuzul, am ajuns în Brașov, și am aruncat-o la gunoi. După care am jucat Borderlands, imaginându-mi că fiecare skag și psycho midget în care trăgeam aveau fața celui care a trimis cutia aia de ceai.

Wheeee! Acasă.

Am ajuns ieri în Sf. Gheorghe, azi în Brașov. Momentan sunt la Cafetecă, unde am băut o cafea mișto, cu lapte și tot ce trebuie. Am atâta energie de nu-i adevărat. Ieri m-am culcat, ruptă, pe la 6-7 seara, m-am trezit pe la 1 noaptea și am început să alerg prin cameră ca bezmetica (fără să fi băut cafea sau alte alea). Cred că-mi priește aerul de munte. Sau cel puțin îmi priește lipsa poluării de la oțelăria din Karabuk.