După cum ziceam în alte dăți, maică-mea e arhitectă. Au venit la ea niște preoți ca să le facă un proiect pentru o casă de lumânărele (nu știu care e termenul tehnic), sau ceva altă clădire pe care o găsești de obicei pe lângă biserici. „O să avem nevoie de aprobare de sus, desigur,” a zis unul din preoți, gânditor. „De la Patriarhie?” a întrebat maică-mea. „Nu,” a răspuns preotul și a arătat cu degetul către cer.

Ieri îmi scrie o prietenă: „Vine popa cu boboteaza. Acuma ascund toate blasfemiile.” Și are ce ascunde. Oooo, are ce ascunde. Astă iarnă își pusese poze cu actori semi-dezbrăcați prin toată casa, ca să-l enerveze pe taică-su (era ceva răzbunare) și oricum majoritatea chestiilor mele de un erotism considerat destrăbălat de majoritatea preoților sunt primite de la ea. Deși ce-i drept e că femeile sunt mult mai talentate în a-și păstra chestiile cu adevărat problematice ascunse în străfundurile calculatoarelor, în foldere pe care NU scrie „porno”.

(de ce nu ni se permite mie și Lindei să stăm prea mult împreună? Poate din cauza ideilor crețe) În urma comentariului cu Ionuț despre Asociația Familiilor, am zis să mai bag un ochi pe careva din site-urile Alianțelor/Asociațiilor Familiilor din România, care au toate ca scop promovarea „familiei puternice, întemeiate prin căsătoria între un bărbat şi o femeie, ca normă validată istoric în societatea umană.” Desigur, eu sunt destul de neîncrezătoare în ce privește „normele validate istoric”, pentru că și „bărbatul trebuie să fie doar puțin mai urât ca dracul/mai înșeală/mai lovește femeia” e o chestie la fel de validată istoric.