Cafeneaua Chicago, Sf. Gheorghe

Am câteva locuri unde-mi place să stau la o cafea. Acasă în Sf. Gheorghe stau mai mult fie prin cafeneaua Chicago, fie prin Tein.

Chicago e o cafenea simpatică și elegantă din centru (lângă BCR), într-o căsuță puțin retrasă de la stradă. Vara poți să stai pe terasă pe niște fotolii și canapele extrem de confortabile, iarna poți sta fie în zona mai zgomotoasă de la parter, fie la etaj, unde e mai retras și intim. Singurele defecte pe care le-am găsit (destul de vizibile, de altfel) e că momentan le-au dispărut meniurile și trebuie să întrebi direct ce și cum și că n-au internet wireless neparolat pentru clienți. Dacă ar avea aș fi mai mult în Chicago, mai puțin în Tein.

Îmi place atmosfera. Are un anumit gen de clasă și eleganță. Eu de obicei evit zona de jos, unde muzica e dată tare și nu ai foarte multă intimitate (e un loc unde mergi cu prietenii) și urc la etaj, unde stau la una dintre cele două mese din zona exterioară, unde bănuiesc că ar fi fost o ditamai terasa înainte să fi fost renovată casa. Te uiți afară prin niște geamuri înalte de sus până jos, pe pereți ai articole din Chicago Tribune, înrămate elegant (e mișto ideea), poți să arunci un ochi pe un televizor fără sunet unde vezi ultimele știri – și îți pui laptopul pe o masă care are exact înălțimea corectă.

Ok, cred că bag lumea în ceață cu ultima frază. Dar uite cum stau lucrurile:

Teoria mesei dintr-o cafenea (valabilă mai ales pentru utilizatori de laptopuri):

1. Masa trebuie să nu fie nici foarte înaltă, nici foarte joasă. Trebuie să aibă înălțimea propice pentru a discuta cu cineva pe deasupra ei și pentru a putea scrie confortabil la un laptop. E de preferat ca laptopul să ajungă la o înălțime de așa natură încât să poți privi ecranul fără să ții capul prea aplecat și fără să fii cu mâinile prea sus.

2. Masa trebuie să fie solidă și să nu se clatine. Dacă nu e pot apărea accidente cu pahare răsturnate sau cu cafele împrăștiate peste tot.

3. Masa trebuie să fie dintr-un materal rezistent la apă. Inevitabil, chiar dacă masa îndeplinește condiția 2, cineva va vărsa ceva pe ea. E un dat al cafenelelor, ceainăriilor și restaurantelor.

4. Masa trebuie să fie (cel puțin relativ) ușor de mutat. Vor apărea momente când clientul va dori să o mute dintr-un motiv sau altul.

5. Masa trebuie să fie la o distanță decentă de alte mese. Nimănui nu-i place să se înghesuie.

Ei bine, mesele din cafeneaua Chicago (mai ales cele două pe care le prefer) se supun tuturor condițiilor din Teoria Mesei – Teorie care e valabilă mai ales pentru cei care au venit să facă ceva productiv pe acolo. Eu cum lucrez de „acasă” prefer să mai schimb decorul uneori și ajung de una singură prin diverse localuri. Mai vezi un om, mai traduci zece cuvinte, mai scrii trei. Știți cum e.

Desigur, pot să apreciez și mesele joase, la nivelul genunchiului – și mi se pare că sunt unele și de genul acesta în partea nou deschisă de la Chicago. Sunt perfecte pentru cei care vor să-și pună băutura destul de jos ca să nu trebuiască să spună niciodată, „dă paharul ăla mai la dreapta, că nu te văd”.

Și vorbind de pahare și băuturi – cafeaua lor e absolut superbă. Vara am băut o grămadă de cafe frappe-uri pe terasa lor și pot spune că sunt unele dintre cele mai mișto pe care le-am băut oriunde. Absolut geniale. Frișcă, sirop, cafea, toate bune. Iarna, cum e mai frig, mă bag la Latte Macchiato, uneori cu sirop de ciocolată. E o plăcere.

Când le revin meniurile la normal mă apuc de degustat ce mai au pe acolo. Într-un cuvânt, merită. Altfel n-aș fi stat să povestesc despre ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *