În monolog cu Yogaesoteric

(da, am șutit titlul postării de la Mihai Rapcea)

Am fost din nou pomenită de Yogaesoteric.net într-un articol despre documentarul finlandez „Chemarea gurului tantric”, în care am apărut și eu ca martor discutând despre MISA. Și dacă tot m-au pomenit ei, hai să-i pomenesc și eu. Nu-mi fac iluzii că mi-ar răspunde, așa că probabil postarea mea aici o să fie un monolog. E ok.

Despre presă

Cei care scriu pe Yogaesoteric, indiferent cine ar fi (de data asta sunt anonimi), discută deseori despre cum presa le vrea răul, despre cum articolele se scriu la comandă și cum sunt nedreptățiți. Interviurile le sunt tăiate, faptele sunt prost redate, imaginea lor e terfelită. Efectiv jurnaliștii ăștia nu se documentează destul, nu caută să afle tot adevărul!…

Hai să vedem două idei mari și late despre presă:
1. Scopul suprem al presei e să descopere și să împărtășească adevărul populației
2. Jurnaliștii (sau șefii lor) pot alege cât și ce să spună despre un subiect

Fals! Presa nu există într-un fel de univers paralel din care jurnaliștii investighează în liniște și pace, cu toate lucrurile de care au nevoie la dispoziție. Presa nu se hrănește cu aer, banii nu vin de nicăieri pentru salarii, deplasări, tehnologie etc. Înainte să săriți să spuneți că banii vin de la masoni și forțe din umbră, o să vă spun de unde vin: din reclame. Antena 1 e plină de reclame. Antena 3 e plină de reclame. Mediafax e plin de reclame. Hotnews idem. Presa se hrănește din reclame – cu cât există mai mult interes, cu atât pot vinde spațiul de reclamă mai scump. În mod indirect, presa se hrănește cu atenția acordată de auditoriul ei.

Și presa vinde. Ce vinde? Adevăr? Păi dacă ar vinde doar adevăr, am putea afla non-știri gen „Maricica a cumpărat ieri trei mere”. Ar fi adevăr, dar cui îi pasă?… Nu, presa vinde adevăr + entertainment, într-o combinație în care oamenii să fie atrași, captivați, dar în care să nu se simtă păcăliți pentru că li se promite adevărul și primesc fantezii care nu s-au întâmplat niciodată.

Un jurnalist are datoria spusă de a investiga și a prezenta adevărul și datoria nespusă de a distra, de a vorbi suficient de mult încât să satisfacă o dorință, suficient de puțin ca să nu obosească sau plictisească auditoriul. Nu de alta, dar trebuie să se întrețină din ceea ce face, nu? Apoi, trebuie să producă destul de mult, destul de repede – o jurnalistă ca Riikka Kaihovaara are timp de multe lucruri, de deplasări în străinătate dacă e nevoie, de interviuri lungi, de documentare. Un jurnalist care scrie tot timpul pentru un cotidian nu are timpul necesar să facă treabă de calitate.

Nu e o conspirație că poveștile sunt înțelese greșit. E o consecință a grabei, a situației de fapt.

Despre abuzurile curente ale presei împotriva MISA

Scrie așa pe Yogaesoteric:

domnul Bivolaru a telefonat personal în România din Suedia şi a acordat un interviu redacţiei postului de televiziune Antena 1 […] argumentele domnului Bivolaru au fost aproape complet ignorate, din cele 45 de minute ale acelei convorbiri fiind difuzat doar aproximativ… 1 minut.

Da. Nașpet. Haideți să vă explic de ce nu sunteți tratați prost de presă – sau nu mai prost decât alții.

1. MISA nu e buricul pământului.

E foarte important să înțelegeți asta. Nu se schimbă lumea și presa pentru MISA. Ca subiect, sunteți mult mai depășiți decât erați în 2004. Efectiv nu mai captați atenția. Așa că sunteți tratați ca niște persoane obișnuite. Nu se schimbă formatul știrilor pentru voi, ca să încapă toată convorbirea lui Gregorian Bivolaru într-o emisiune de știri care mai are și alte lucruri de zis. Nu vi se dedică ore în șir când aveți de gând să spuneți ceva. E absolut normal.

2. E absolut normal ca interviurile să fie tăiate

Faptul că s-a arătat un singur minut de conversație din 45 e absolut la ordinea zilei. La fel pățesc politicienii noștri, care vorbesc jumătate de oră și apoi se alege ceva scurt și reprezentativ (sau ceva nasol). La fel am pățit și eu când am fost intervievată. Am discutat cu Riikka mult pe net, iar când a venit în București am stat cred că mai mult de o oră să-i povestesc câte-n lună și-n stele, știind de la bun început că urma să aleagă ce îi convenea mai mult.

Iar cu reporterița de la Antena 1 am stat 2 ore în care am vorbit despre și mai multe subiecte, evitând răspunsuri la întrebări gen „Sunt yoghinii spălați pe creier?” și alte alea. Din care s-au văzut… un minut? Două?…

Nu e „o acerbă campanie mediatică de distrugere a imaginii”. E o practică la ordinea zilei. MISA, fii bărbată și nu mai plânge atâta în surdina site-ului propriu!

3. MISA nu e prezentată mereu negativ

Încă un citat:

este semnificativ să constatăm că în cazul MISA/Bivolaru se  insistă sistematic numai şi numai pe aspecte negative, fără a se menţiona absolut niciodată vreun aspect pozitiv. De asemenea, observăm cu uşurinţă că sunt prezentate doar opiniile celor care au ceva împotriva MISA, nefiind vreodată prezentat şi punctul de vedere al celor care sunt acuzaţi de atât de mult timp şi cu atât de multă îndârjire

Cum a rămas cu „Cel care gândește altfel”, în care Crina Calek și Monica Dascălu discutau la televiziunea națională despre MISA și beneficiile ei? Cum a rămas cu articolele care an de an spun doar că „yoghinii își țin tabăra la Herculane” și descriu ce înțeleg ei din meditații și rugăciuni, fără nimic rău pe lângă?

Atitudinea oficială a biroului de presă MISA se pare că e una plângăcioasă. În loc să rezolve situația, să promoveze mai inteligent școala, să ofere materiale, comunicate de presă și alte lucruri de PR care ar duce la o imagine pozitivă MISA, adică în loc să acționeze cumva, stă și se lamentează din nou și din nou.

În 2004, MISA era terfelită de presă. Descideți puțin ochii ca să vedeți că în 2013 e puțin altfel situația.

Ce nu comentează Yogaesoteric

Yogaesoteric nu prea comentează nimic din documentarul efectiv. Da, băieți, am văzut și noi ce bazaconii a înțeles presa de aici din documentar. Dar voi?… Voi ce aveți de comentat la documentar efectiv? Pentru că evitați subiectul foarte puternic, comentând doar pe lângă.

Spuneți că nu sunt violuri și că presa exagerează – grozav! Asta spuneam și eu. Nici Reetta n-a zis de violuri, iar Mihai Rapcea e posibil să fi fost indus în eroare de jurnaliștii noștri care vor o pâine și a declarat că Reetta exagerează, când de fapt jurnaliștii exagerau.

Ce nu comentați?…

Nu comentați cum este posibil ca niște cursante într-o școală spirituală să fie duse la Paris unde se pune problema să se culce cu Bivolaru – și unde sunt multe alte femei pentru care se pune problema să se culce cu Bivolaru.

Nu comentați faptul că eu spuneam că yoghinele de la curs sunt făcute să creadă că amorul transfigurator cu continență și maestru poate duce la spiritualizare, chestie care nu e în regulă.

Nu comentați faptul că unul dintre europarlamentari comenta faptul că nu știa ce semnează pe scrisorile voastre stas pe care le-ați circulat la Bruxelles, informând prea puțin lumea despre situația de fapt și cerându-le doar semnături (omul semna de dragul general al drepturilor omului, nu de tare ce dădea pe dinafară de știință despre MISA). Nu comentați despre faptul că unii au scris oficial că în ciuda afirmațiilor voastre, n-au nicio legătură cu voi.

Ceva nu e în regulă aici. Ceva e foarte putred. Și în loc să comentați la buba prezentată, preferați să comentați la orice altceva.

Am o mică povestire pentru voi. În 2006, neștiind ce ar implica o întâlnire cu Gregorian Bivolaru, i-am spus fostului meu instructor din Sfântu Gheorghe că da, sunt dispusă să mă întâlnesc cu „maestrul meu”. Întrebarea lui a venit la câteva zile după ce făcusem 18 ani. Ceea ce nu mi s-a părut suspicios pentru că… nu știu de ce. Am fost pusă să jur că nu urma să discut subiectul cu absolut nimeni.
După un an în care nu s-a întâmplat nimic, în 2007, fostul instructor a pomenit ideea din nou, în timpul vacanței de la Costinești. Plecarea mea s-a tergiversat din diverse motive. Prin toamnă am primit un telefon de  la fostul instructor, care îmi explica din nou importanța întâlnirii cu maestrul meu spiritual și de ce era important ca eu să merg să-l cunosc.
„O să-ți începi Viața cu V mare”, mi-a zis, printre alte texte.
„Am deja o Wiață cu W,” am răspuns. Dar a fost doar începutul. M-a mai presat să mă duc, m-am certat cu multă lume pentru că accptasem, după care m-a sunat să-mi spună că avusese loc o schimbare de planuri și nu mai eram chemată atunci. Upsi. Viață amară pentru nimic?…
La începutul lui 2008 s-a pus din nou problema să merg și în urma refuzului am primit un telefon în care eram presată, făcută cu ou și cu oțet pentru că „nu-mi respectam promisiunile” și luată la rost că spiritualitatea, maestrul, etc.

Întrebări:

1. De ce se insista atât că eu trebuia să-mi cunosc maestrul?

2. Dacă a-ți cunoaște maestrul e perfect spiritual și bun, de ce e ascunsă partea asta a MISA și de ce ne prefacem că ea nu există?

3. Dacă toți discipolii profită enorm de pe urma întâlnirii cu maestrul, de ce erau majoritatea discipolilor chemați acolo femei? (știu sigur că un trio de artiști au fost la Paris ca să discute cu Grieg despre inițierea în artă, așa că uneori, rareori, mai merg și bărbați să-și vadă maestrul)

4. Dacă Grieg e maestru și știe că unii sunt puțin prea entuziaști în ce-l privește, n-ar trebui să îi mai liniștească? Dat fiind faptul că e privit ca Dumnezeu pe pământ de unii, n-ar trebui să aibă foarte mare grijă cu cine se culcă și cu cine nu pentru a nu abuza de poziția lui?

5. Odată ajunsă la Paris s-a dus o mare muncă de lămurire cu mine că ar trebui să mă culc cu maestrul. E drept că nu am fost forțată să o fac, dar nu e destul de clar că pentru multe femei de acolo această experiență sexuală era motivul mersului lor acolo? Cum comentați?

E fascinant fenomenul, poate și pentru că tot sistemul este în interiorul limitelor legalității, chiar dacă moralitatea e dată de pământ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *