Alint; am primit câteva comentarii recente care mă fac să-mi dau seama că mă mai citesc unii yoghini care urmează cursurile școlii MISA, așa că pot să presupun că încă mă mai citesc oamenii. Nu cred că mă citesc frecvent, dar e suficient și ocazional. Ziceam relativ recent că Gregorian Bivolaru a dat mesaje cum că oamenii n-au voie nici să se atingă de vaccinați, care vaccinați sunt sortiți pieirii în câțiva ani.

Sunt conștientă de faptul că sentimentul antivaccinist e larg răspândit la noi – și nu doar la noi. În timp ce cunoscuți, cunoscuți ai cunoscuților și oameni pe care-i urmăresc pe internet au petrecut ultimul an și jumătate ferindu-se de COVID-19 pe cât au putut, încercând să-i protejeze și pe alții prin măști, distanțare și vaccinare, alții iau în derâdere toate eforturile. Sau nu în derâdere: urăsc vaccinul, urăsc măștile, urăsc toate măsurile în mod egal și își bat la cap toți cunoscuții să nu pice de fraieri.

Am auzit că unul dintre scandalurile curente este „scandalul termoscanării de la Kaufland”. Mai exact, în Sectorul 5, un individ și soția lui au mers la cumpărături, au refuzat să li se ia temperatura, și s-ar fi lăsat cu tipul bruscat de poliție și lovit la cap. Iată individul: Motivul pentru care s-a ajuns în situația asta e, conform lui și soției, pentru că li se încalcă drepturile cetățenești și se realizează asupra lor acte medicale interzise prin codul penal.

Știrea nu e de ultimă oră. E de pe 17 ianuarie, deci deja veche de 5 zile, dar ce să-i faci. Nici eu nu mă mai mișc repede. După cum rezuma cineva, „S-a prescris totul.” MISA e o știre veche, desigur. Marele scandal din presă, când au tăbărât 300 de polițiști într-o descindere majoră asupra caselor yoghinilor, când toate canalele de știri și ziarele vuiau, a izbucnit pe 18 martie 2004.

Am auzit că azi a fost arestat Gregorian Bivolaru, la un târg de carte (sau de carte veche?) din Paris. Prima oară am crezut că e un banc, că iar au dat un rateu jurnaliștii noștri, dar articolele, sărace în informații cum sunt, sunt ilustrate cu o poză cu el arătând ca un moșulică ramolit. E o veste pe care nu mă așteptam s-o aud. Sigur, _se știa _că e la Paris – se știa de multă vreme.

Știi senzația aia când îți întâlnești jumătatea perfectă? Plimbări lungi, discuții pline de substanță, mici cadouri, lucruri care îți fac viața roz și frumoasă? Și până la urmă te dăruiești trup și suflet și îți scoți la iveală cele mai tainice idei și părți din tine? O perioadă frumoasă, ca o lună de miere, persoana îți cere asta, îți cere aia, și îi dai, pentru că iubești… …după care te trezești că persoana dragă dispare în ceață, cu darurile de la tine cu tot.

Povestea Idaho de una din aventurile ei de pe RATB. Eu aveam abonament pe toate liniile, când aveam. Și când n-aveam bombăneam de zor, că trebuia să fac ture lungi până să ajung la o cușetă unde să-mi facă cineva abonament pentru studenți. Dar mi-am adus aminte acum de o poveste cu o gagică yoghină care a scăpat odată de control. Ea era convinsă că prin grație divină, restul oamenilor (și al yoghinilor, întâmplător) erau convinși că a scăpat prin pură nebunie.

O dată la câteva zile mă uit să văd ce mai face site-ul oficial al MISA. De obicei dă drepturi la replică pentru ziare gen CanCan, sau răspunde întârziat și plin de venin la știri care nu-s pur laudative. Asta pe lângă articole flower power sau conspiraționiste, sau mărturii pline de energii și lumini ale yoghinilor care-și laudă între ei eficacitatea yoga. Sunt amuzanți, au aerul superior al unor oameni care se află în buricul pământului fără să înțeleagă felul în care funcționează lumea din jurul lor.

Poliția fură. Bine, poate chestia asta nu surprinde pe nimeni, așa că mai adaug ceva: Poliția din Constanța fură articole de la alții ca să le bage în revista proprie, „Poliția Impact”. Și de la cine să fure dacă nu de la MISA? Pentru că normal, dacă ești o instituție care are nevoie de credibilitate la nivel național, un stâlp al societății, un pilon al dreptății, o coloană a corectitudinii, primul lucru pe care vrei să-l faci e să publici o revistă atât de proastă, atât de vulgară și atât de agramată încât să validezi din prima toate bancurile cu polițiști (sursa).

Gregorian Bivolaru este imposibil de cunoscut, nu pentru că nu s-ar ști destule despre el, ci pentru că se știu prea multe. Nu mai este o persoană, este un bun comun, o colecție de trăsături refolosite pentru a crea o mie de portrete distincte. Persoana în carne și oase numită Gregorian Bivolaru plutește într-o mare de legendă. E maestrul, e perfecțiunea, e manipulatorul obsedat de sex, liderul de sectă, schizofrenicul, paranoicul, cel vânat de Securitate, eroul, omul obișnuit, bărbatul perfect, lepra societății, licheaua absolută, al doilea după Hristos, perversul, divinul, sfântul, criminalul.