Despre condamnarea lui Gregorian Bivolaru

Ieri, 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare.

Recunosc că știrea îmi gâdilă plăcut urechea, de parcă ar fi o melodie pe care mi-o tot îngânam în gând și pe care în sfârșit o aud și de la radio. A trecut atâta timp din 2004 încoace, de la primele descinderi împotriva MISA la sentința asta, trecând prin tribunal după tribunal într-o tergiversare prelungă.

În 2004 eram în anul doi de curs de yoga. Aveam 16 ani și credința că presa și poliția s-au repezit la beregata nevinovaților, credința că MISA e școală de yoga adevărată și corectă, că masonii de vor răul și nimeni nu ne înțelege. 9 ani de atunci și destul timp și destulă experiență ca să înțeleg trista realitate: MISA e o minciună frumoasă pentru cei care sunt în ea, o minciună evidentă pentru mulți din exterior. Gregorian ‘Grieg’ Bivolaru, departe de a fi un maestru atotcunoscător, cu puteri paranormale, e un fel de farsor care se preface că e cineva important, care pretinde pentru sine tot felul de realizări pe care nu le are. E atât de diferit față de uzual, aș spune, încât e clar că nu e un om obișnuit. Dar a reușit să ducă de nas pe atâția în ce privește motivul neobișnuitului din el.

Nu știu ce înseamnă condamnarea asta definitivă, în fond – cineva pe blogul lui Rapcea spunea că azilul lui va fi regândit de suedezi în situația asta. Cineva în viața reală își dădea cu părerea că poliția noastră se va duce la el și-l va aduce înapoi în cătușe.

Nu spun că nu aș simți o satisfacție mare dacă l-aș vedea după gratii. Dar din păcate gratiile respective nu vor face nimic retroactiv. Cei care au suferit depe urma lui, femeile care au luat BTS-uri de la el, cei care au primit sfaturi proaste – toți aceștia vor fi în aceeași poziție și cu, și fără Grieg după gratii. Justiția s-a mișcat încet, anevoios, după ce sistemul și-a așternut condițiile prost în 2004. Viciile de procedură au determinat o revoltă îndreptățită a yoghinilor MISA, care s-au înfipt în dreptatea lor cu o fermă convingere că nu ar fi atacați dacă nu ar fi spirituali.

Mă bucur pentru verdict, nu pentru calea pe care s-a ajuns aici. Mă bucur că cineva, în sfârșit, primește ceea ce merită. Dar cine? Gregorian Bivolaru? În 9 ani de zile, a făcut mult rău – astăzi, însă, din câte am înțeles, e din ce în ce mai bătut de vreme. Zvonurile strigă că are femei, dar n-are cu ce să le facă ceva; spun că are probleme cu inima; spun că sănătatea i s-a șubrezit. Să fie adevărate? Habar n-am. Probabil. O viață petrecută din exces în exces nu poate să ducă la o bătrânețe frumoasă. Și până la urmă condamnatul e un bătrânel. Iar MISA un dezastru care a tot crescut din an în an.

Lui Gregorian Bivolaru i-a crescut aura de maestru în absență. Și-a îndepărtat prietenii vechi, a rămas singur să-și debiteze nebuniile, din ce în ce mai greu de înțeles sau de deslușit – pentru discipoli, se cheamă că se „ocultează”. Pentru noi ceilalți se cheamă că îi ies la iveală prblemele. Iar pentru că e „maestru spiritual” e imitat de discipoli – care i-au scris o scrisoare de amenințare lui Ionuț Matei, judecătorul care avea în mână cazul lor.

Ce înțeleg eu din scrisoarea aia? Că pentru unii discipoli, la fel ca pentru Gregorian Bivolaru, scopul scuză mijloacele. Că nu contează adevărul, ci faptul de a câștiga. Că Grieg și-a transmis imoralitatea și otrava celor care îl iubesc, că i-a luat pe cei care căutau spiritualitatea și i-a ghidat până când au ajuns să se joace de-a magia distructivă – că nu le-a ieșit faza cu magia e doar o demonstrație a faptului că tehnicile nu le merg, nu neagă cu nimic intențiile rele ale yoghinilor habotnici. I-a ghidat până și-au pierdut contactul cu realitatea, până au pierdut simțul măsurii și au căpătat mândria nebună de a fi mai buni decât restul oamenilor, de a avea dreptul să se ridice deasupra legii și justiției. I-a ghidat până când au hotărât că Dumnezeu e de partea lor prin excelență și e un fel de curvă care face ce i se spune, pentru că îl roagă ei ca yoghini – să rezolve procesul ăsta, să distrugă politic adversarii, să confiște carisma foștilor instructori și câte și mai câte. Voila! Ghidul spiritual al MISA ghidează într-adevăr oamenii.

Nu știu ce urmează să se întâmple. Habar n-am dacă se duc după Grieg la Paris sau nu, dacă Suedia își retrage protecția. Nu știu dacă yoghinii de la MISA o să fie destul de șocați de adevăr ca să-și dea seama că Dumnezeu nu a măsluit sorții pentru ei de data asta, sau dacă o să fie din nou martiri ai lui Gregorian Bivolaru, credincioși față de un om care nu merită credința lor. Dar aplaud decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplaud decizia procurorilor de a merge înainte cu cazul ăsta chiar și când părea o cauză pierdută (din afară, cel puțin).

Și sper că la următoarea MISA, sistemul poliție-justiție-presă va fi impecabil, ca să fie evident de la bun început de a cui parte e adevărul. Sper să înceapă să fie clar și prin România că principiul „îl arestăm pentru că știm noi că e vinovat și vedem pe urmă cum o demonstrăm” nu e tocmai cel mai bun. Sper ca MISA să fie o lecție, cumva, pentru cineva. S-ar putea să sper degeaba, dar oricum sper. Dintr-un optimism nu chiar incurabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *