Furându-ne căciula

Nu mai are rost să comentez de bacalaureat, că am făcut-o şi eu şi au făcut-o şi alţii. Pe bloguri şi facebook a percolat deja povestea tipului cu sindrom Down care a luat bacul cu 7, din care se pot trage mai multe concluzii (dar câteva evidente; felicitări lui, printre altele, că restul s-a repetat şi răs-repetat 🙂 ).

Nu-mi place să fac generlizări în ce priveşte spiritul în care acţionează neamul românesc, dar problema e tristă şi largă: românii sunt un popor care-şi fură singuri căciula. Trişăm pe unde putem, furăm de unde putem, şpăguim pe cine putem. Ţin minte că odată eram în maşină, treceam pe lângă nişte câmpuri atinse puternic de secetă şi cineva mi-a zis că au existat sisteme de irigaţii… dar s-au furat după Revoluţie şi s-au vândut.

Am avut de-a face cu un număr de proprietari de case cu camere de închiriat în Costineşti de-a lungul anilor. Au făcut tot posibilul ca să ia nişte bani în plus, de la insistat că sosisem cu o zi mai devreme la cerut de “daune” pentru că oaspeţii trăseseră prea des apa la budă şi consumaseră prea multă apă.

Sau, şi mai increedibil, nişte aparatură extrem de performantă şi scumpă folosită pentru cercetare la o universitate din Cluj era să fie scoasă din uz şi declarată nulă pentru că cineva nu şi-a dat seama ce era cu ea şi voia să refolosească încăperea în care se afla.

Rezultatul e că pe moment lucrurile sunt mai bune. Notele şpăguito-copiate sunt mai mari. Avem bani gratis că am vândut nişte chestii la fier vechi. Scoatem nişte bancnote amărâte în plus de la nişte turişti. Pe termen lung, calitatea educaţiei scade, sistemul de irigaţii dispare, turiştii nu se mai întorc şi le spun şi altora să te evite şi aparatura aia super-performantă… mda.

Pe undeva am senzaţia că mă uit la un serial de comedie, de-ăla cu râsete care-ţi spun unde ar fi cică fazele amuzante: “Furându-ne căciula”. Povestea unui popor care are nişte avantaje şi care se străduie tare să şi le fure, chestie care porneşte o reacţie în lanţ absolut superbă în care avantajele sunt făcute zob. După care stă pe marginea drumului şi se întreabă, “De ce noi, Doamne?! De ce noi?! De ce nu putem fi ca ăia care se descurcă mai bine?…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *