Roxana-Mălina Chirilă

Postarea semi-obligatorie despre bărbatul ideal.

Am observat o chestie pe blogurile scrise de femei: de obicei conțin o postare (sau mai multe) despre bărbatul ideal și iubirea ideală.

Citez:

Bărbatul potrivit trebuie să vă respecte, să vă înțeleagă, să aibă timp pentru a vă asculta, să aibă timp pentru o plimbare, să vă surprindă cu un trandafir într-o zi normală, să vă sărute fruntea, să vă fie iubit, prieten și frate. (sursa)

Știți stilul, da? Dacă nu, vedeți aici două liste, de la alte tipe.

Pe viu nu știu tipe care spun chestii de genul de mai sus. Decât dacă le spun tangențial. De obicei e ceva de genul: „…și să aibă mâinile mari, știi? Că e așa fain să le simți.” Mai ia o gură de băutură, ce-o fi ea, alcool, cafea, suc, nu contează. „Și umor. M-am săturat de ăștia care-s prea serioși. Și să nu fie retardat. Mamă, și așa-mi plac ochii verzi, nu ce mișto sunt ochii vezi? Auzi, mă, da’ de ce-s atâția tâmpiți pe lumea asta? Iar s-a luat unul de mine pe stradă. A, dar ți-am zis că șeful s-a cuplat cu una? Eh, normal, că nu știe ce-i bun. A pus laba pe el o ștoarfă de-aia care poartă machiaj de trei straturi ca să nu se vadă ce-i dedesubt…”

Pe bloguri și facebook ajung în schimb astea cu trandafirii, sărutatul frunții, și textele gen „bărbatul ideal te face să fii mai bună”.

Mă gândesc așa: e câte o tipă care începe dintr-o explozie de sinceritate. Poate îi place de un tip, e îndrăgostită, îi vine s-o urle de pe blocuri. Sau poate a ciupit-o de fund un idiot de pe stradă a n-a oară și e furioasă că i s-a întâmplat rahatul ăsta, care a pus capac la toate rahaturile (nu știu prea multe tipe care să nu fi fost ciupite pe stradă, sunate de dubioși, urmărite etc.). Sau poate i s-a terminat aiurea o relație. Ceva de genul.

Deci. O tipă începe dintr-o explozie de sinceritate. Dar pe măsură ce descrie bărbatul ideal își dă seama că personajul din poveste se aseamănă cam tare cu un anumit personaj real și că o să-și dea lumea seama. Schimbă macazul, se bagă la chestii mai generale. „E înalt, inteligent, are umor, are mâini mari, știe limbi străine, e cult și simpatic și mă ține în brațe până adorm.” După care se gândește: ce trăsături mai are bărbatul ideal? Păi, mai una, mai alta, mai să fie bun la pat.

Da, dar „bun la pat” e o chestie destul de vagă. Ce-i place uneia nu-i place alteia. Se apucă să descrie în mare (frecvență, tehnici preferate) și își dă seama că nu poate spune așa ceva în public. În plus, își aduce aminte că e absolut ok să te îndrăgostești de nasul sau de bărbia unui tip, dar dacă te îndrăgostești de felul în care e în intimitate se cheamă că ești superficială. O lasă la „bun la pat”, dar apoi își dă seama că și partea aia e prea intimă și o șterge. Oricum se subînțelege că e bun la pat. Nu? Doar e ideal. Deci se subînțelege.

Aia e prima chestie care dispare, dar nu e ultima. Dacă ea scrie despre el cam orice trăsături fizice, știe că un potențial pretendent o să se compare cu ce a scris ea. Și no, poate că idealul ei are părul șaten, dar dacă e un tip fain, acceptă și blond. Poate chiar o să înceapă să-i placă blonzii. Dar ea o să rămână mereu cu postarea aia care spune că ei îi plac cei cu părul șaten și blondul ei o să știe în eternitate că nu se ridică la standardele ei, că ea a făcut un compromis.

Până la urmă tipa noastră șterge toate trăsăturile fizice. Rămâne cu cele de personalitate. Dar iar, dacă e ceva prea specific legat de personalitatea lui, o să intimideze pretendenții, sau o să facă potențiala iubire a vieții ei să se simtă nasol. Dispar „să-l amuze pisicile”, „să-i placă să se uite la F.R.I.E.N.D.S. în fiecare sâmbătă”, „să fie entuziast când e vorba de rochiile mele”, sau ce doleanțe or fi având tipele în ziua de azi. Așa că din trăsături clare, ajunge la trăsături vagi (poate nu-i plac pisicile, sau poate preferă să se uite la filme de dragoste, sau cine știe). De la plusuri, tipa care scrie articolul ajunge la absența minusurilor: bărbatul ideal nu e dobitoc, bărbatul ideal nu e bădăran, bărbatul ideal nu e libidinos, bărbatul ideal nu o trimite la bucătărie, bărbatul ideal nu o oprește să-și trăiască viața. Și adevărul e că sunt destui care nu corespund nici la astea.

Așa că de la specific, ajunge la vag. Un tip normal la cap și politicos poate să tot citească descrierea aia, că n-o să-i zică nimic concret. Dar n-o mai șterge, că s-a gândit mult ce să scrie. Mai corectează puțin textul și constată că e destul de neutru ca să se potrivească aproape oricui care ar putea-o interesa. Ba chiar are ceva nobil în el. E o femeie care se respectă. E o femeie care spune ceva important, general uman, quasi-filozofic. Merge.

Postează.

Peste câteva zile, alte tipe văd, dau mai departe, că sunt de acord (descrierea bărbatului ideal e ca un horoscop zilnic bine făcut: are dreptate pentru că se potrivește oricui). Unele poate că vor să schimbe generalitățile cu alte generalități, pentru că primele generalități nu se potrivesc specificităților care le interesează cel mai mult pe ele, deși generalitățile dintâi nu sunt chiar așa de rele. Doar puțin… incomplete. Sau nu sunt focalizate unde trebuie. Așa că postează și ele pe aceeași temă. Pentru că ele sunt mai sincere. Sau mai profunde. Sau au altceva de zis. (dar se ciocnesc de aceleași probleme)

Cel puțin așa-mi explic eu fenomenul postărilor în masă despre bărbatul ideal.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |