Povestea prințesei Alfhild

A fost odată, prin secolul V în zona Mării Baltice, conform cronicilor Gesta Danorum, o prințesă numită Alfhild, fiica regelui Siward. Pentru că era deosebit de frumoasă și pentru că pe vremea respectivă castitatea era la preț de mare cinste, tatăl ei a închis-o într-o cameră cu un pui de viperă și un pui de șarpe, să-i crească, pentru ca atunci când deveneau mari s-o apere de toți pretendenții neaveniți.

Așa că Alfhild își ascundea preafrumoasa față și trăia cu cele două reptile. Când venea câte un prinț la ușa ei, dar nu reușea să o deschidă, era ucis. Însă într-o zi, prințul Alf, care auzise de frumoasa domniță, a reușit să-i spargă ușa și a venit la ea în piei însângerate de animale și i-a ucis apărătorii.

Tatăl lui Alfhild a spus că dacă fiica lui e dornică, el i-o dă lui Alf de nevastă. Ei îi cam căzuse cu tronc băiatul, dar mama ei i-a spus să se mai gândească o dată. Așa că Alfhild l-a refuzat și, probabil sătulă să fie închisă în cameră cu un voal pe față, s-a îmbrăcat în haine bărbătești, a strâns un grup de alte fecioare care erau într-un gând cu ea și și-a găsit o nouă carieră: pirateria.

S-a descurcat extraordinar cu echipajul ei feminin și până la urmă și-a făcut rost și de o corabie cu echipaj masculin, iar apoi de o flotă întreagă. Și s-a tot bătut pe mare, încununată de succes.

Doar că pretendentul Alf continua să o caute prin lume. Și, la un moment dat, fiind pe mare, mica lui flotă s-a întâlnit cu una gigantică de pirați. A fost sfătuit să fugă, dar el a insistat să dea piept cu numeroșii dușmani (e destul de clar unde merge povestea, nu?). Și în bătălie a reușit să-i dărâme coiful căpitanului, ca să descopere că era Alfhild. Pe care a luat-o de nevastă, a reîmbrăcat-o în haine femeiești și căreia i-a făcut copii.

Din păcate nu știm exact ce părere avea Alfhild de toată chestia cu căsătoria, pentru că autorul din Gesta Danorum era mai ocupat să fie supărat că unele femei îndrăznesc să se bată cu bărbații, de parcă „și-ar fi uitat starea naturală” sau ar fi renunțat la sexul lor, că și-ar fi lăsat deoparte delicatețea feminină și ar fi devenit dure ca bărbații. E așa de supărat încât îmi aduce aminte de toți cei care spun că în zilele de azi femeile au uitat să fie femei și că devin bărbățoase. Ah, cât de decăzută a ajuns lumea în ultimul timp!

(Sura poveștii: Princesses Behaving Badly: Real Stories from History Without the Fairy-Tale Endings și Gesta Danorum, cartea a șaptea)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *