Ursula K. Le Guin – Mâna stângă a întunericului [recenzie]

Băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta![1]

Mâna stângă a întunericului e primul roman de Ursula K. Le Guin pe care-l citesc, deci habar n-am ce e tipic pentru ea și ce nu e. Nu sunt nici mare fan SF de felul meu (deși am mai citit câte ceva), așa că nu pot să trasez comparații cu alte cărți importante din domeniu. Dar în caz că nu v-ați prins, chiar mi-a plăcut.

E un SF care se bazează mai puțin pe științele reale și mai mult pe științele umaniste, explorează mai puțin posibilitățile științifice, mai mult cele culturale. În anumite zone suferă de boala majorității SF-urilor, care le face să fie pătrunse de viziunea despre societate/viață pe care o aveau oamenii la momentul respectiv și care acum pare puternic învechită (rolurile în societate ale bărbaților și femeilor, de exemplu), dar asta-i viața.

Genly Ai e Trimisul unei organizații interplanetară pe Iarnă, o planetă aflată undeva la marginea universului cunoscut. Scopul lui acolo e să-i convingă pe locuitori să se alăture organizației – locuitorii însă sunt foarte prinși de politicile lor planetare, neîncrezători în el și în misiunea lui, nu înțeleg beneficiile alăturării.

Primele pagini ale Mâinii stângi ale întunericului sunt de coșmar – te pierzi în termeni inventați, în denumiri ciudate, într-o paradă ciudată al cărei scop nu-l înțelegi, în detalii despre măsurarea timpului și obiceiuri dubioase. Când în sfârșit începi să prinzi ideea te trezești aruncat în legendele de pe Iarnă. Dar după ce reușești să rămâi în picioare în mijlocul vâltorii de lucruri neobișnuite, cartea devine chiar interesantă.

Una dintre ideile de bază din carte e că locuitorii de pe Iarnă sunt, într-un fel, hermafrodiți: se nasc capabili să fie oricare dintre cele două sexe și o dată pe lună intră în călduri, organele genitale ale unui sex dispar și cele ale celuilalt sex ajung să se manifeste în totalitate. Nu manifestă neapărat mereu același sex, pot să fie într-o lună bărbați, în alta femei. Genly, care e bărbat, e văzut ca un „Pervers” pentru că sexualitatea lui e mereu manifestată.

Dar problema sexuală nu e singura abordată: pe Iarnă, una din religii e un misticism care refuză să creadă sau să nu creadă într-un Dumnezeu, a cărei filozofie este la bază „Nusuth” – „Nu contează”…

Diferența de manifestare, de obiceiuri, de comunicare între Genly și locuitorii Iernii este atât de puternică încât îi este aproape fatală lui Genly când îi scapă subtilitățile – și orice ajutor sau sfat primit de la Estraven, unul dintre localnici, se transformă rapid în otravă din cauza naivității Trimisului. Din perspectiva asta, cartea e un contact între culturi și în același timp o poveste despre respect și încercarea de a crea punți acolo unde sunt mai mult neînțelegeri.

Din altă perspectivă, e o carte despre prietenie și despre o aventură nebunească în tărâmuri înghețate și periculoase, despre liniște, frumusețe și moarte.

Mâna stângă a întunericului șerpuiește imprevizibil prin Iarnă, trecând de la o cultură la alta, de la o viziune la alta, de la un pericol la altul. O recomand, dar e de citit la gura sobei, că planetei nu i se spune „Iarnă” degeaba. Îți îngheață suflarea numai când auzi de toți ghețarii și de toate zăpezile de acolo.

 

———————-

Nota de subsol 1: „Băi” e un apelativ complet ok în zona mea, la fel cum dentistului meu i se pare complet ok să-i spună unui dinte „dânsul”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *