Despre parcatul mașinii

La un moment dat, un tip observă că o amică își parcase mașina, un Citroen C4 cu două uși, pe vreun loc jumate. Când iese ea din mașină, el începe să-i explice că poate parca mașina mult mai bine, pe un singur loc, că ar trebui să încerce măcar să mai economisească spațiu, că îi încurcă pe alții. Că dacă încearcă puțin, sigur reușește, nu e mare filozofie, SE POATE. Trebuie doar să-și dea puțin interesul.

Până la urmă ea-i dă cheile. „Parcheaz-o tu, să văd cum faci.”

El se suie în mașină și începe manevrele: dă înainte când e cazul, dă înapoi când e cazul, face curbe cu mașina aia ca un maestru desăvârșit și, după ceva timp, sub privirile admirative ale tipei, parchează Citroenul perfect, pe un singur loc de parcare, între două mașini care stăteau cuminți în parcare.

„Vezi?” îi face el semn din interior și scoate cheia din contact.

„Bun!” îi spune ea. „Acuma să te văd cum ieși din mașină.”

El se uită în jur și constată că Citroenul nu doar că are două uși – are două uși excesiv de mari. Dacă deschide una cât să nu lovească o altă mașină, poate-poate reușește să treacă o hârtie A4 prin crăpătură.

Bagă cheia înapoi în contact, pornește mașina, începe manevrele de maestru desăvârșit în sens invers, reușește să o scoată complet de pe locul de parcare, se uită în jur și vede doar locul ăla jumate pe care parcase ea inițial. Parchează unde parcase ea, reușește să deschidă ușa suficient cât să se poată strecura afară și abia apoi iese.

Morala: Cel care ține o teorie lungă va fi pasibil de o glumă pe seama lui la fel de lungă ca teoria inițială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *