Metrouri în spațiu

Am visat nu demult că vizitam o colegă la noul loc de muncă. Ea de obicei e traducătoare, dar acum era cercetătoare junioară pe o stație spațială enormă care orbita în jurul soarelui.

În mijlocul stației era un parc prin care se plimbau zeci de oameni în uniformă – și când ne povestea colega mai bine despre munca ei interstelară, cineva s-a uitat în sus și a zis:

„N-arată cam ciudat soarele?”

Ne-am uitat în sus și, într-adevăr, soarele era compus din hexagoane concentrice, cu o gaură alburie în mijloc, și era mai palid decât de obicei.

Aproape instantaneu, lumea a început să urle și să intre în panică. Colega ne-a explicat repede că, atunci când soarele are forma hexagonală înseamnă că emite niște radiații extrem de nocive. Șeful de pe navă ar fi trebuit să stea cu ochii-n patru după așa ceva, dar nemernicul se închidea toată ziua în birou și juca Sacred, așa că nu se ocupa de nimic.

Ne-am repezit în sus pe scări la ultimul etaj, unde era o stație de metrou spațial. Lumea se arunca în vagoane, se înghesuia ca în Tokyo la ora de vârf – „Atenție, se închid ușile!” – și metroul a plecat fără noi.

Noroc că secretarul navei spațiale era cu noi (deși semăna enorm cu Darth Emo din noul Star Wars) și a găsit o platformă cu roți, de genul celei pe care se cară marfă în magazine. Am sărit toți pe ea am luat-o cu viteză prin mulțime… și fix peste o balustradă.

Am căzut în gol cale de câteva etaje, am trecut prin podeaua pe care era construit parcul și am aterizat în subsolul stației.

„Nimeni n-o să creadă că am făcut treaba asta intenționat, ca să ajungem la o navă spațială,” ne-a spus secretarul Darth Emo. „Oricum, radiațiile solare pot fi blocate mult mai bine de o centură de asteroizi, care se află fix sub stația noastră. Cei din metrou n-au nicio șansă, pe unde au luat-o ei.”

Undeva, departe, metroul șerpuia prin spațiu. Noi am sărit în nava spațială și ne-am pus pe așteptat, iar un ecran începe numărătoarea inversă… de la 45 de minute. Care ar fi putut să fie ori lansarea noastră, ori momentul în care ajungeau la noi radiațiile solare, dar ori nu-mi aduc aminte, ori nu știam nici atunci.

…eram în bucătărie și povesteam toată nebunia asta de vis. El a așteptat să ajung până la capăt, a dat aprobator din cap și m-a întrebat: „Dar de ce juca șeful stației spațiale Sacred?”

„…” am zis eu. „Soare hexagonal, metrouri în spațiu – și ție ți se pare imposibil că juca ăla Sacred? E un vis, de ce să nu joace Sacred?”

„Pentru că e un joc foarte prost.”

Am bombănit ceva cum că ar fi fost ok la vremea lui.

Urmează stația Pluto, cu peronul pe partea dreaptă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *