HAC! și Shonen Jump

El stă întins pe canapea, citește HAC!BD, care se traduce „Harap Alb continuă! Banda desenată”, sau așa ceva. Eu îmi tot promit că mă apuc de ea și tot mă iau cu altele – avem tot teancul, 32 de numere, unele încă în țiplă.

„Cum mai e povestea?” întreb eu.

„Păi sunt mai multe,” îmi zice el. „Tot mai începe câte o poveste, care nu e neapărat legată de celelalte. Uite, în numărul ăsta sunt trei! E nebunie!”

„Hm? Încearcă să fie Shonen Jump?” Am pronunțat-o de ar fi murit profii mei de japoneză: show-nen jump, englezește.

„Ce să fie?”

„Shounen Gianpu,” am zis eu, pronunțând ca japonezii, ca să nu mai simt musca aia stându-mi pe căciulă. „E o revistă de benzi desenate din Japonia, în care sunt sau au fost publicate o grămadă de serii mari, de exemplu Bleach, Naruto, One Piece. Death Note.”

[Notă ulterioară: Întâmplător, Alin Răuțoiu de la webcomics.ro mi-a spus acum că HAC!BD încearcă să semene cu magazinele franco-belgiene, pentru că doar americanii au fixul cu reviste color de aproximativ 20 de pagini care să cuprindă o singură poveste. Dar evident că nu-l aveam lângă mine când discutam problema acasă.]

Așa că i-am dat prietenului meu un link cu cele 23 de serii din Shonen Jump de acum, uitând să precizez că sunt serii orientate spre publicul tânăr și masculin, nu spre orice tip de public. Bine, „pentru băieți” e un fel de a zice, pentru că și eu m-am dat în vânt după Bleach și Naruto1)După Bleach doar până când s-a făcut nasol. Și a văzut și pagina cu toate seriile pe care le-au publicat de când s-au lansat în ’68.

De curiozitate, m-am uitat câte pagini are revista – 400-500 de pagini și e săptămânală. 400-500 de pagini! Dumnezeule, poți să ți-o pui direct ca „volum citit anul ăsta” pe Goodreads. Și m-am uitat și la prețuri, de am rămas mască: în 2007 costa 240 de yeni. În 2013 costa 250 de yeni pe hârtie, 300 de yeni digital. Și acum pare să coste 270 de yeni, dar nu mă prind la care versiune se referă (pentru că japoneza mea e de baltă, evident).

Probabil că prețurile astea nu vă spun nimic… așa că vă traduc eu: sub 10 lei pe hârtie, vreo 12 lei digital. Pentru 400-500 de pagini de bandă desenată. Care, după cum am aflat tot căutând pe net, e tipărită pe o hârtie de slabă calitate, dar chiar și-așa. De prețul unui HAC!, ai ditamai cărțoiul. Săptămânal.

Nici măcar raftul meu de manga n-arată așa.

Din câte am citit pe net, ideea nu e neapărat să facă bani din revistă în sine, ci să încurajeze cumpărarea de volume – de exemplu. Bine, bănuiesc că nu ies nici în pierdere – Weekly Shonen Jump e scoasă în peste 2 milioane de exemplare. Ceea ce e enorm – practic, un om din 60 de la ei cumpără revista.

Probabil că de-asta își permit să lase prețurile atât de jos.

Și dacă ai o serie populară… Ziceam eu mai demult că mi-am luat tot setul Fullmetal Alchemist (bine, fix seria asta n-a fost în Shonen Jump). Fiiecare volum din serie s-a vândut în peste un milion de exemplare. Seria în total a vândut peste 65 de milioane de exemplare și s-au făcut două serii de desene animate după ea, din care una are o coloană sonoră excelentă, creată în colaborare cu orchestra filarmonică din Varșovia… dar am început să cam divaghez de la subiect.

Mai divaghez un pic. Naruto s-a vândut în 220 de milioane de exemplare în total. One Piece în 416 milioane de exemplare. CE E CU NUMERELE ASTEA!!!

Acuma vreau să citesc Bleach. Hmmmmm.

Ahem. Revenind. Deci, o grămadă de oameni cumpără reviste de manga în Japonia. Raportat la populația României, ar fi ca și când vreo 300.000 de oameni ar cumpăra revista.

E o industrie care duduie, o cultură populară bazată pe povești, benzi desenate, artă și entertainment produse local. În mod ciudat, la ei duduie și poezia, care e considerată tot o formă ușoară de entertainment pe care o practică milioane de oameni ca să se distreze… și care poate să vândă bestsellere în sute de mii de exemplare (sau 2,7 milioane, într-un caz).2)Să nu vă mai aud cu „românul s-a născut poet”.3)Și iar divaghez…4)DUMNEZEULE CE NUMERE

E vorba de o cultură diferită, evident. Una în care e în regulă să-ți placă la nebunie entertainmentul/arta mai ușoară și axată pe public. Și chiar dacă n-aș fi gata să mă arunc oricând cu capul înainte în cultura japoneză și să le adopt toate abordările, mă încântă faptul că țara asta e cum e.

References   [ + ]

1. După Bleach doar până când s-a făcut nasol
2. Să nu vă mai aud cu „românul s-a născut poet”.
3. Și iar divaghez…
4. DUMNEZEULE CE NUMERE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *