Când un roman e recomandat ca „o distopie inteligentă și de o imensă tandrețe” (Maria Manolescu) și „primul roman distopic queer din literatura română publicat de o scriitoare queer” (Eli Bădică), nu pot decât să mă avânt înainte, plină de masochism.

Această postare ar fi putut avea un titlu mai bun, dar cred că nu și mai descriptiv. În fine, m-am apucat să-mi urmez propria provocare, descrisă aici și momentan lista mea arată așa:

Acum câteva zile ziceam că mulți oameni de cultură vor ca tinerii să citească pentru a-și face educația și a deveni oameni – dar asta pentru că li se pare că literatura există pentru a învăța, nu pentru distracție. Am zis cu ocazia aia că eu citesc pentru că-mi place, nu pentru că vreau să mă educ – orice învățătură se produce de obicei accidental.

Rareori dau peste cărți pe care le-aș descrie ca fiind perfecte, dar tocmai am găsit una. „Night Falls on the Berlin of the Roaring Twenties” e un album scris de Boris Pofalla, ilustrat de Robert Nippoldt și publicat de editura Taschen.

Prin februarie, vă spuneam că am cumpărat o carte publicată într-o ediție prescurtată, fără să știu că e o variantă prescurtată. Era vorba de „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu.

Mă gândeam că aș povesti de câteva cărți pe care le-am citit recent, dar nu am chef să le fac postări separate fiecăreia. Așa că le arunc pe toate într-o singură postare. Încep cu cărțile pe care se găsesc și în română, pe urmă trec prin cele care, momentan, sunt disponibile doar în engleză.

De câțiva ani am cont pe Goodreads, o rețea socială pentru cititorii de cărți, unde poți să ții evidența a ce ai citit și să scrii recenzii sau impresii. Teoretic, ca filoloagă, știu că aș putea să-mi fac fișe de lectură, mai ales pentru cărțile de non-ficțiune, dar fiind mult prea leneșă, măcar am o listă cu ce am citit în ultimii ani și câteva recenzii scurte.

Odată ca niciodată, în vremuri imemoriale care au durat până acum câțiva ani, nu obișnuiam să citesc romane de dragoste. Știți și voi de ce: romanele de dragoste sunt câh. Pe scara valorilor literare, sunt atât de jos încât au ajuns în beci. Sunt nașpa. Sunt prost scrise, sunt cărți de duzină al căror fir narativ se repetă iar și iar, sunt sentimentale și neinteresante.

Când încercam să mă prind ce citeau românii pe la 1800, mi s-a pus pata că vreau să citesc „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu, care e prima epopee în limba română și promitea să fie amuzantă.