Roxana-Mălina Chirilă

Tricotat și alte fire narative

N-am avut niciodată talent la lucru manual. Pe tot parcursul școlii m-am considerat deosebit de nepricepută și după nu mi-am bătut capul. Bunică-mea tricota. Un frate de-ai bunicului făcea goblenuri. Maică-mea știe să croiască un pic, să croșeteze și să tricoteze (deși nu prea are răbdare). Taică-meu știe să croiască un pic. Eu… eu nimic.

Asta până nu demult, când mi-am dat seama că n-am nimic de demonstrat nimănui și că am libertatea să o dau în bară cât vreau eu, mai ales în ce privește hobby-urile. Sunt adultă și vaccinată, dacă distrug complet niște materiale încercând să fac artă din ele, asta-i viața.

Încă o chestie: spre deosebire de majoritatea oamenilor, eu n-am răbdare să mă uit la materiale video. Dacă trebuie să stau să mă uit la ecran și să nu mai fac altceva, ori trebuie să fiu la cinema, ori mă uit 20 de minute azi și 20 de minute mâine.

Astea două lucruri m-au făcut să-mi aduc aminte că bunică-mea tricota cât se uita la televizor și am decis să învăț să tricotez, fără speranța că aș putea face ceva purtabil, dar gândindu-mă că poate reușesc să-mi ocup mâinile.

Cititorule, a funcționat. Acum pot să mă uit la filme și seriale în calupuri lungi. Iar, la final, am un obiect „handmade”, de zici că-s mare artizană. Câștig pe toate planurile.

Și cu ocazia asta, am descoperit chestii noi.

Hobby-urile creative sunt mai mișto decât credeam

Un lucru la care nu mă așteptam a fost euforia faptului că _am creat ceva _după ce am terminat de tricotat primul proiect complex.

Știu, sună mult „euforie”, dar a fost ca un drog. Fix de-asta nu mă așteptam la reacție – ok, bucurie, pricep, dar îmi curgea fericire prin vene de parcă mi-o injectasem. După ce m-am mai calmat, m-am întrebat de ce. De ce simțeam nevoia să merg să mai bag niște andrele și fire, de zici că venisem din București și descoperisem apa caldă.

Am ajuns la concluzia asta: sunt obișnuită să lucrez intelectual, unde lucrurile sunt intangibile și vagi. Mereu să zici că puteai face ceva mai bine etc. Da, știu că ce am făcut ajunge la zeci de mii de oameni și că, potențial, se bucură de traducerile mele, dar nu e ca și cum aș termina o traducere și aș vedea lumea interacționând direct cu ea. De obicei o trimit clientului și cam asta e. Foarte rar primesc informații gen, „Jucătorii au spus că e o traducere bună”, iar atunci e vorba de sondaje.

Teoretic, știu că e de bine. Practic, e golul ăsta între muncă și rezultatul ei. Îl umplu mental, dar o traducere nu e un lucru tangibil, iar răspunsul la ea e și el tot intangibil.

Un fular e un lucru concret. Ți-l pui în jurul gâtului și-ți ține de cald. Era un ghem, acum e un articol de îmbrăcăminte. Uite-l. E acolo. L-ai tricotat, bravo, acum e instantaneu util.

Ba mai mult, am trecut de la impresia că sunt o împiedicată incapabilă și am ajuns să simt că sunt o împiedicată capabilă. Că, la o adică, aș putea învăța să fac diverse pe cont propriu.

Bănuiesc că același lucru îl trăiesc și cei care fac modele de avioane, bricolaj și alte asemenea. **Senzația că da, ok, am aceste materiale, pot să le transform în ceva util și mișto. Adică, dă-o-ncolo, am luat niște fire lungi de sute de metri și le-am înnodat așa de șmecher încât pot să port nodul ăla și-mi ține de cald. **

Cum am învățat să tricotez

În prima fază, am intrat într-un magazin care vindea chestii de tricotat, am pus mâna pe două gheme, pe o pereche de andrele ce păreau de dimensiunea potrivită și am început să chinui firele cu ajutorul unor tutoriale de pe Youtube. (Inițial voiam să rog persoane care știu să tricoteze cum se face, dar mi-am dat seama că e mai greu așa, mai ales pentru cei mai lenți și nepricepuți, cum sunt eu.)

Mi-am adus aminte că, în copilărie, am învățat de la bunică-mea să tricotez un pic și încă mai aveam, vag, memoria musculară. Am descoperit că există două moduri de a tricota, iar cel pe care-l știam eu era ăla mai rar întâlnit pe Youtube.

Apoi, am petrecut o vreme învățând să fac chestia cea mai de bază, ochiurile „pe față”. Sunt o mie de tutoriale care te învață cum să faci așa ceva, nu reiterez procesul.

(Scuzați calitatea imaginilor următoare, sunt făcute cu telefonul acum multă vreme, nu credeam că le pun pe blog.)

Asta e prima chestie tricotată fără s-o desfac după 3-4 rânduri:

Zonele dizgrațioase încercuite sunt cauzate de faptul că habar n-aveam de ce sunt unele ochiuri mai mari și altele mai mici și nici cum să țin andrelele șamd.

După ce am prins mișcarea de bază, mi-am dat seama că restul e o variațiune pe tema dată.

Primul fular pe care l-am făcut e neinteresant, asta e o poză de când lucram la al doilea:

Deja arată mult mai respectabil. Apoi am trecut la șaluri, ca cel de jos (pe care l-ați văzut, poate, și în clipul pe care l-am pus pe Youtube, despre stil și cărți):

Un lucru important pe care l-am învățat e că tricotatul ia timp. O grămadă de timp. Dacă ar fi un joc pe calculator, n-ar fi Portal 1, ci mai degrabă un Witcher. Șalul de mai sus mi-a luat… nici nu știu. 80-100 de ore? Pe-acolo. Când am făcut încă unul după același model, mi-a luat vreo 60-70 de ore, cred.

Unelte și materiale

Fix la început, nu-mi păsa cu ce lucrez pentru că voiam doar să învăț. După care mi-am dat seama că, ok, îmi place. Am un hobby care în sfârșit m-a prins și pe care probabil că o să-l păstrez.

Era momentul să-mi investesc punctele de experiență câștigate ca să cresc în nivel.

Prima chestie de care mi-am dat seama a fost că ar fi bine să investesc de la bun început în uneltele corecte. Nu de alta, dar dacă aș fi mers pe „iau ce-mi trebuie, când îmi trebuie”, aș fi ajuns să merg la magazin destul de des, să-mi iau ba andrele mai subțiri, ba andrele mai groase, ba mai lungi, ba mai scurte, până când aș fi ajuns să mă umplu de andrele și tot să n-am ce vreau.

Așa că am zis că vreau să rezolv problema cât mai inteligent și m-am uitat care sunt opțiunile.

Am căutat un pic și am descoperit că există firme care fac andrele interschimbabile – îți dau niște cabluri, îți dau niște andrele și le înșurubezi tu cum ai nevoie. Perfect, mi-am luat un set pentru că îmi place flexibilitatea opțiunilor – iar dacă decid că mai am nevoie de andrele în plus, comand doar capetele.

Acuma, articolul de față nu e sponsorizat și nici link-uri de afiliat n-are, dar chiar sunt încântată de ce am descoperit, așa că o să plouă cu nume de branduri și magazine o vreme.

Andrelele pe care mi le-am luat sunt KnitPro, de la magazinuldefire.ro:

Poză promo luată de pe site.

Cu camera „grozavă” de la telefonul meu, am făcut poza asta – în stânga e un cablu, în dreapta o andrea. Când vreau s-o atașez, o înșurubez. Sistemul e simplu și deștept.

Poză mult prea întunecată cu setul meu.

În plus, recunosc: îmi place cutia. Îmi plac și andrelele, arată foarte fain și sunt de lemn și plăcute la atingere. Iar faptul că sunt de metal la capete însemnă că se și rup mai greu (am auzit de la o prietenă că ale ei se mai rup, fiind de plastic pe acolo).

Pe urmă, am început să mă uit mai tare ce fire folosesc. La început, am luat ce era mai ieftin și avea o culoare interesantă, până mi-am dat seama că iau doar acrilice (adică fire de plastic), pentru că astea sunt cele mai întâlnite din magazinele din zonă. Iar primul fular pe care l-am făcut a început să se scămoșeze repede, poate și din cauza asta, ceea ce e frustrant. Cine vrea să facă un obiect care se degradează pe cât de repede a fost făcut?

Așa că, inspirată și de Bernadette Banner și de felul în care povestește despre fibre naturale ca fiind în general mai plăcute și mai rezistente, am început să caut fire naturale.

Aia a fost o aventură. În magazinul universal din Brașov, Star, există și un magazin de fire, andrele și toate cele… doar că au destul de puține opțiuni naturale (nu zic că nu există, zic doar că sunt puține). Și în alte magazine am avut surpriza să descopăr că dacă zic „aveți bumbac?”, mi se oferă ceva cu 20% bumbac și 80% acrilic.

Așa că am tot căutat pe net, dar majoritatea magazinelor online își organizează colecțiile în funcție de producător, nu de componența firelor, și m-am săturat să tot dau clicuri ca să verific fiecare opțiune în parte.

Până la urmă, am dat de Irika.ro, unde am descoperit o grămadă de fire naturale de la producători pe care nu i-am văzut prin Brașov. E o nebunie ce-i acolo – sunt o grămadă de fire care arată superb. Unele sunt destul de scumpe, ce e drept, dar am făcut o socoteală mentală. Timpul pe care-l investesc ca să fac ceva e suficient de lung încât să fie mult mai valoros decât firele. Deci… ce mi-e 40 de lei, ce mi-e 100?

Pentru că maică-mea e mare fană de mătase și toată copilăria mea am auzit că mătasea e absolut grozavă, am luat, printre altele, un ghem cu mătase (Silk Degrade, de la Katia). Dacă acrilicul e… cum să zic, nu e rău la pipăit, dar nici nu e grozav, mătasea e aproape pornografică la atingere.

Culoarea arată cam ca naiba în poză, dar pe viu e faină, mai ales dacă o combini cum trebuie.

Pentru că mi-a plăcut ce-am primit de la Irika.ro, am mai comandat câteva lucruri, printre care două gheme mari de bumbac atât de mătăsos încât zici că are mătase. Nu l-am fotografiat pe primul cu care am început să lucrez acum, dar ăsta e celălalt:

Da, a venit într-un săculeț! E „Shades of Cotton” de la Lana Grossa. E excelent la atingere și lucrez excelent cu el. O poză din timpul lucrului:

Până nu uit ce voiam să zic – am ajuns la concluzia că merită un pic de investiție, ca să și ajung la un rezultat care să merite tot efortul. La început am preferat să dau bani mai puțini, ca să nu distrug materiale de care chiar să-mi pese, dar acum că am prins mișcarea, nu vreau să mă zgârcesc. Vreau să-mi placă să port ce fac (sau să le placă altora, dacă le fac cadou), să arate bine, să fie plăcute la atingere și, pe cât posibil, să reziste.

Resurse de tricotat și croșetat

Există niște reviste „Lucru de mână” care au tipare de tricotat și croșetat (nu știu să croșetez) și explicații sumare despre tehnicile folosite. Dar, sincer, pentru că știu engleză, prefer să merg pe cel mai mare site de tipare de tricotat și croșetat, ravelry.com, unde sunt și multe tipare gratuite. Unele sunt traduse în tot felul de limbi.

Primul șal pe care l-am făcut a fost acesta, dar am interpretat greșit dimensiunea firului, așa că al meu e mai degrabă o pătură după același model (ups). Al doilea e ăsta, dar prelungit. Al treilea din pozele de aici e acesta. Toate sunt tipare gratuite și, chiar dacă m-am chinuit un pic să le interpretez inițial, acum nu mai am nicio problemă s-o fac.

Am mai găsit tipare de tricotat și croșetat și pe site-urile producătorilor de fire, cum ar fi Schachenmayr (unele gratis).

Cine știe, poate reușesc să fac și vreun pulovăr, dar acolo chiar trebuie să măsor și alte nebunii asemănătoare.

Despre hobby-uri în general

Am avut un noroc extraordinar cu tricotatul pentru că, atunci când a venit pandemia, am avut cu ce activitate nervoasă să-mi umplu timpul cât timp nu mă puteam concentra pe nimic.

Dar și în absența unei crize mondiale, tot ar fi prins bine. Auzisem pe cineva zicând odată că parcă nu e destul să te relaxezi și să te odihnești în timpul liber, pentru că a fi creativ e o necesitate umană, iar când începi să desenezi, să pictezi, să scrii, să tricotezi, să bricolezi, îți satisfaci necesitatea aia. Acuma, aia era o filozofeală la o bere virtuală, dar tind să fiu de acord.

Cred că încă nu e foarte răspândită mentalitatea asta pe la noi – adică, da, mai știu pe câte cineva care are câte un hobby, dar deseori când începi să fii bun, vine lumea să te întrebe dacă nu îți și vinzi creațiile, ca să faci un ban. Sau găsești oameni care să te învețe doar dacă vrei să faci o meserie din asta (e plin de cursuri de croitorie serioase, cu atestat; am reușit să găsesc doar cu greu unul de weekend pentru hobby-iști).

Sau, dacă vrei să intri pe un hobby intelectual, gen să faci un podcast, te ciocnești de toți cei care vor să facă treaba asta ca să smulgă un ban de la advertiseri.

Cred că ar fi timpul să ne permitem mai des să avem hobby-uri de toate felurile. Poate am începe să ne relaxăm – și să știm ce să facem cu noi chiar și când n-avem concediu.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |