Acum o vreme erau tare la modă cărțile de colorat pentru adulți și m-au atras și pe mine unele, măcar ca idee, chit că am constatat că nu erau chiar pe gustul meu ca hobby, până la urmă. Am auzit multă lume spunând că e o tâmpenie, că au dat adulții în mintea copiilor. Înțeleg de ce – suntem obișnuiți să vedem doar copiii făcând anumite lucruri. [][2]Poza originală, plan întreg.

N-am avut niciodată talent la lucru manual. Pe tot parcursul școlii m-am considerat deosebit de nepricepută și după nu mi-am bătut capul. Bunică-mea tricota. Un frate de-ai bunicului făcea goblenuri. Maică-mea știe să croiască un pic, să croșeteze și să tricoteze (deși nu prea are răbdare). Taică-meu știe să croiască un pic. Eu… eu nimic. Asta până nu demult, când mi-am dat seama că n-am nimic de demonstrat nimănui și că am libertatea să o dau în bară cât vreau eu, mai ales în ce privește hobby-urile.

Uneori (odată la vreo lună, sau dau, sau trei) când mă plictisesc încep să mă uit la case de vânzare/închiriat din diverse orașe. Intru pe site-uri de imobiliare, dau prețul descrescător și fac ceea ce s-ar putea numi „documentare” – dacă aș avea vreodată chef să scriu chestii despre oameni bogați și casele lor. În lipsa unei astfel de dorințe, recunosc că am hobby-uri ciudate. Unii se uită la mașini, eu mă uit la case.