Citesc E.A Poe (1)

Acum un număr de ani citeam predominant literatură din secolul 19, iar acum mi-a revenit cheful pentru povești mai vechi. Am căutat ceva de sezon și mi-au picat ochii pe un volum de Edgar Allan Poe  pe care-l am de multă vreme, dar pe care nu l-am citit.

E.A. Poe (1809-1849) e un scriitor american, cunoscut mai ales pentru povestiri scurte și poezii. Poezia „Corbul” e printre cele mai citate și faimoase teste ale lui și a fost printre primii care au scris povestiri polițiste.

Am o ediție din 2004 a volumului „The Collected Tales and Poems of Edgar Allan Poe” de la Wordsworth – eu îl am cu o copertă dubioasă, dar conținutul nu pare să se fi schimbat de-a lungul anilor.

O să scriu pe măsură ce citesc din carte și probabil o să ajung să fac paranteze lungi și să mă pierd în detalii care n-au legătură cu povestirile.

Atenție: spoilere!

The Murders in the Rue Morgue (Crimele din Rue Morgue) (1841)

Prima povestire din volum e una polițistă. Naratorul (deja am uitat cum îl cheamă) e în Paris și se împrietenește cu un tip pe nume Dupin, care are o minte analitică extraordinară și poate chiar deduce la ce se gândesc alții din câteva semne absolut minuscule.

Primul lucru pe care-l observ e că-mi fug ochii pe pagină. Stilul e un pic mai dificil, la fel cum spaghetele nefierte sunt un pic mai al dente. Dacă paragrafele ar fi scăpate în capul cuiva ar fi arme letale, pentru că sunt lungi de o pagină și suficient de grele.

Poate că sunt nedreaptă, pentru că niciodată nu m-am împăcat cu literatura americană și, deci, nu am exercițiul ei și al stilului ei de acum două secole. Poate că pentru contemporani Poe era absolut lizibil – aș putea căuta ca să aflu cum a fost citit în epocă, dar parcă nu mă interesează suficient.

Al doilea lucru pe care-l observ e că Dupin seamănă al naibii de tare cu Sherlock Holmes, care va fi creat în 1887, deci cu 46 de ani mai târziu. Oare toți detectivii epocii erau atât de analitici? Sau s-a inspirat A.C. Doyle de la Poe? Stilistic, Arthur Conan Doyle e mult mai ușor de citit în zilele noastre și cărțile cu Sherlock sunt o plăcere și acum. Inițial, cred că ăsta e unicul motiv pentru care toți am auzit de Holmes, dar nu se poate zice că e valabil același lucru și pentru Dupin.

(Inițial cred asta.)

(Inițial.)

Povestea e cam așa. Într-o casă mare din Paris, aflată pe Rue Morgue (ce nume predestinat) (de către autor) (evident că e ales intenționat), trăiesc două femei singure, o mamă în vârstă și fiica ei adultă. Se zvonește că sunt bogate. Se zvonește că mama dă în cărți. Dar nu se știe nimic sigur pentru că nu sunt foarte cunoscute de vecini și nu par să aibă prieteni.

Într-o zi, trecătorii aud urlete înfiorătoare din casă. Câțiva binevoitori reușesc cu greu să deschidă poarta și să fugă în sus pe scări ca să le ajute. Înainte să intre în încăperea în care se află cele două se aud două voci: una care strigă „Dumnezeule!” în franceză și una care li se pare tuturor de acolo a fi străină, dar martorii nu se pun de acord despre ce ar putea fi.

În cameră închisă de la etaj, o găsesc pe fiica decedată în mod brutal și înfiptă în sus pe coș cu o asemenea forță că e nevoie de mai mulți bărbați s-o tragă jos. Mama e de negăsit, până când e descoperită aruncată de la etaj în curtea din spate. Una din femei (nu mai știu care) e (aproape?) decapitată. Geamurile camerei sunt nu doar închise, ci bătute în cuie, iar poliția nu știe ce să facă. Se află că cele două au scos o sumă mare de bani din bancă recent, ar nimeni n-a furat banii.

Un adevărat mister! Respectul meu pentru E.A. Poe a crescut vertiginos până aici. Cum de nu l-am citit până acum?! Cum am ratat o poveste polițistă și macabră atât de promițătoare?

Dupin merge la locul faptei și verifică ferestrele. Descoperă că una dintre ele pare doar bătută în cuie, dar nu e. Probabil se închisese în urma făptașului fugit pe fereastră. Dar ce fel de făptaș poate comite asemenea atrocități?

Nu vreau să vă țin în suspans. Crima a fost comisă de un urangutan. Da, de un urangutan. Care e în Paris pentru că a fost adus de un marinar care voia să-l vândă contra unei sume mari de bani. Urangutanul a fugit din casă cu briciul marinarului, n-a fost văzut de nimeni, a intrat pe fereastră la femei în casă, le-a speriat, ele au urlat, el le-a omorât, apoi a scăpat pe geamul care s-a încuiat în urma lui.

…Deci de-asta Sherlock Holmes e cunoscut pe tot mapamondul, dar Dupin mai puțin. Pentru că poveștile cu Sherlock au de obicei mai multă logică. Are și el una cu o maimuță, dacă nu mă înșel, dar e ceva mai credibilă. Mă simt de parcă m-aș fi uitat la Lord of the Rings, prima parte, doar că Iron Man ar fi luat inelul și ar fi zburat cu el la mach 15 să-l arunce din prima în Mt. Doom.

Pe de altă parte, măcar știu acum ce-i cu povestea asta despre profesori universitari care refuză orice dialog despre urangutanul lui Poe.

The Mystery of Marie Rogêt (Misterul lui Marie Rogêt) (1842-1843)

Povestirea asta e bazată pe o întâmplare adevărată din 1841, când Mary Rogers, o tânără de 21 de ani care lucra într-o tutungerie din New York, a fost dată dispărută și a fost găsită moartă după trei zile.

E.A. Poe mută acțiunea în Paris, dar reține toate detaliile ei relevante. Mary Rogers/Marie Rogêt era o fată foarte frumușică, angajată la o tutungerie/parfumerie din New York/Paris. Într-o zi a dispărut fără urmă, dar a reapărut după o vreme și și-a reluat munca. Era bine cunoscută și iubită de clienți, făcând vânzări peste vânzări. Apoi, într-o zi, i-a spus logodnicului că avea să meargă în vizită la mătușa ei, dar a dispărut cu totul. După cercetări disperate, cadavrul ei a fost găsit plutind în râu. Poliția nu a reușit să găsească un vinovat.

Detectivul Dupin al lui E.A. Poe pune cap la cap toate dovezile pentru a veni cu niște idei plauzibile despre ce s-a întâmplat. Sincer, cel mai interesant lucru e că volumul pe care-l am spune, într-o notă de subsol, că mărturiile ulterioare ar fi fost compatibile cu supozițiile lui Poe. Altfel, povestea nu prea e poveste, cât e un pretext pentru analizat o crimă reală. Dupin nu are personalitate, e acolo doar să țină un discurs despre ipoteze.

Cea mai importantă problemă pe care o ridică povestea e: dacă cineva scrie acum o povestire despre Elodia, cât interes va prezenta ea în 2150?

The Black Cat (Pisica neagră) (1843)

Ori m-am obișnuit cu stilul lui Edgar Allan Poe, ori povestirea asta chiar curge mult mai bine decât cele cu Dupin. Un lucru e clar: are paragrafele mai scurte. Ba mai mult, nu seamănă cu un reportaj mascat.

Un tip cu o pasiune deosebită pentru animale de companie se căsătorește cu o femeie cu care se potrivește perfect din punctul ăsta de vedere. Fac rost de o întreagă menajerie, cu câini, maimuță și nu numai – și au și o pisică neagră pe care tipul o adoră enorm și care se plimbă după el prin casă. Dar, în timp, el cade în patima băuturii și începe să abuzeze animalele, în cele din urmă inclusiv pe pisică. După ce se poartă urât cu ea de câteva ori, se enervează pe ea pentru că nu mai e la fel de iubitoare, o prinde, și îi scoate un ochi.

După două povestiri cu Dupin, nu mă așteptam la foarte multe de la „Pisica neagră”, dar mi se pare că reușește excelent să îmbine macabrul cu supranaturalul și cu psihologicul. Personajul devine din ce în ce mai monstruos pe măsură ce trece timpul. Cumva, mi se pare că povestirile vechi sunt mai brutale decât cele din ziua de azi – poate pentru că intră în mai puține detalii și îți spun faptele fără prea multe justificări și fără filozofie.

Individul continuă să bea și, în cele din urmă, îi cășunează iar pe pisică. Nu încearcă să se justifice: o urăște pentru că nu i-a făcut nimic și pentru că deja i-a scos un ochi. Așa că o spânzură. În noaptea aia, îi arde casa și ajunge sărac. Din diverse motive, are mustrări de conștiință și se gândește constant la pisica pe care o avusese, așa că se duce să caute alta care să-i semene și pe care să o trateze mai bine.

Cine a avut de-a face cu o persoană abuzivă recunoaște ciclul: abuz, remușcări, apoi întoarcerea la abuz. În ciuda faptului că voia să se poarte mai bine cu pisica nouă, tipul începe să o urască din ce în ce mai tare.

E chiar bine construită atmosfera – îți dă senzația de mister și supranatural, dar o poți vedea și întâmplându-se. Pisica ajunge să-l terifieze, dar fără să fie ea însăși monstruoasă. Sper ca volumul să fie mai degrabă așa, nu plin de Dupini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.