De-ale muncii

Stăteam zilele astea să mă gândesc la tot felul de lucruri legate de propria-mi carieră și mi-am amintit de tot felul de faze când cei din jur n-au prea priceput de ce am luat anumite decizii într-un fel și nu în altul.

***

Prima fază a fost când eram la mătuș-mea și i-a venit în vizită un prieten, profesor universitar, cât timp ea era plecată. Eu îmi vedeam de treaba mea, bună ziua, bună ziua, omul s-a pus să facă conversație. Ok, conversăm. M-a întrebat cu ce mă ocup, eu încă nu-mi găsisem de lucru și i-am spus asta.

„De ce nu te faci profesoară?” mi-a propus el.

I-am zis că nu voiam; nu mi se potrivea foarte tare meseria și aveam alte speranțe de la viață.

S-a enervat pe mine de-ai fi zis că i-am adus un afront personal. Nu pentru că era profesor și își iubea meseria, ci pentru că eu, o tânără de 25 de ani cu contracte ocazionale de traduceri, îndrăzneam să refuz o meserie cinstită. Mai bine să ai de lucru decât să nu, nu?

Nu. Un lucru pe care-l ignora el cu desăvârșire, dar eu nu, e că orice loc de muncă îți oferă o oportunitate și ți le închide pe altele. Ca profesoară, n-aș mai fi putut să devin traducătoare așa cum am făcut-o pentru că n-aș fi avut aceeași disponibilitate. Ori aș fi tradus pe apucate și aș fi avut un loc de muncă întreg și unul pe lângă (și zero viață personală) pentru câștiguri mai mici, ori ar fi trebuit să-mi dau demisia din învățământ și să mă mut pe o carieră mai nesigură (la vremea aia) în traduceri.

Practic, m-aș fi chinuit să intru în învățământ, m-aș fi chinuit în învățământ (mi-e greu să fiu constant printre oameni) și apoi ar fi trebuit să renunț la munca deja depusă.

O vreme, a părut că refuzul învățământului a fost o Greșeală, pentru că nu aveam ce face. Apoi, s-a dovedit a fi fost alegerea corectă.

Fiecare alegere în carieră presupune să alegi ceva în defavoarea altui lucru. Uneori, asta înseamnă că alegi ceva destul de slab, dar sigur, în defavoarea unui lucru mai bun, care ți-ar fi plăcut mai mult. Alteori, asta înseamnă că alegi ceva destul de slab, dar sigur, în defavoarea șomajului.

Nu poți să știi sigur ce-ți aduce fiecare variantă și care va fi cea mai satisfăcătoare. Pe de altă parte, mă îndoiesc că un necunoscut are darul profeției și poate vedea viitorul potențial cu suficientă claritate încât să te sfătuiască.

***

Majoritatea lumii nu prea înțelege banii decât în contextul salariilor. Banii vin, sunt o sumă fixă. Ai zile de concediu pe an.

Asta înseamnă că multe discuții pe care le ai ca liber profesionist sunt destul de aiurea.

„Cât concediu ai?”

„Cât vreau, dar nu primesc bani când am concediu.”

„Ahahaha, păi dacă aș fi ca tine n-aș mai munci deloc.”

„Atunci n-ai mai avea nici bani, pentru că mie nu-mi plătește nimeni concediul.”

„Nici mie! Nu primesc bani când sunt în concediu!”

„Toate concediile tale sunt fără plată? Ți le taie din salariu?”

„Ce?! Nu! Normal că nu!”

„Ok, înseamnă că nu ai concediu fără plată, ci cu plată.”

E destul de simplu: vând servicii. N-am salariu. Dacă vând, primesc bani. Dacă nu vând, nu primesc bani. E greu de înțeles? Se pare că da.

***

Tot legat de bani, când e vorba de ceva care e non-salariu, lumea parcă înnebunește. Dacă ei sunt gata să ofere bani, se miră că cineva nu vrea să-i primească. Dacă li se oferă bani, tind să accepte fără să gândească. Pentru că e „un ciubuc”.

La un moment dat, îmi spunea o prietenă (angajată) că a tradus documentație de 60-70 de pagini pentru firma ei în schimbul a, nici nu mai știu, vreo 200 de lei? Foarte puțin, oricum o iei,  mult sub prețul pieței chiar și pentru editurile românești.

A meritat? Mă îndoiesc. Ar fi muncă de vreo săptămână ca s-o faci bine, deci a lucrat pentru mirifica sumă de 800 de lei/lună. Să zicem că a fușerit totul și a făcut treaba de două ori mai repede – tot ar fi 1600 de lei/lună, sub ce primea în mod normal.

Și-a dat seama prea târziu că a făcut un târg prost.

Alteori, vezi oameni care se plâng că nu le face cineva o treabă de „15 minute” pentru bani. De obicei, sunt oameni care nu înțeleg că treaba aia durează mai mult de 15 minute, că din banii ăia plătești taxe la stat, că uneori trebuie să te deplasezi până la client (mai ales dacă ești meșter sau ceva de genul) și că pentru alea „15 minute” poți lucra o oră jumate. Să lucrezi un sfert de oră pentru 50 de lei sună excelent, să lucrezi o oră jumate pentru 30 de lei (că deh, taxe) parcă nu e la fel de grozav.

Deci, mno, grijă cu valoarea muncii. Atât a voastră, cât și a altora.

***

Altă chestie e modul în care vorbesc oamenii.

Povestește Dorin că ministrul economiei greșește când spune că salariații fac banii jumi-juma cu statul – perfect corect! Salariații își amintesc de diferența dintre net și brut doar arareori, la ocazii. În rest, firmele se ocupă de tot, iar dacă nu plătesc impozitele, CAS-ul și CASS-ul, ele sunt trase la răspundere, nu salariatul. E o diferență fină, dar ea există.

Când ai de-a face cu un profesionist, vezi că vorbește un pic altfel. Un om de pe stradă o să vorbească de „desenul pentru casă” când e vorba de proiecte de arhitectură – dar un arhitect? Nu. Pentru că arhitectul a gândit un proiect întreg.

Eu n-o să zic niciodată de un traducător care a mers la întâlnirea dintre, nu știu, președintele nostru și ambasadorul Japoniei, ca să traducă ce se zice. Nu mă apuc să corectez oamenii care spun așa ceva, dar eu o să-i zic interpret, pentru că fac o diferență clară între meseria pe care o am eu, care presupune lucrul cu texte scrise, și meseria pe care o au cei care lucrează cu vorbe. Unii le fac pe amândouă, dar asta nu înseamnă că nu sunt două lucruri diferite.

Standardele de discuție pentru cineva care lucrează în domeniu și cineva care nu sunt și ar trebui să fie diferite.

***

Mai ales între generațiile vechi și cele noi e o diferență enormă de percepție asupra a ce e o meserie „reală” și „bună” și ce nu. E ceva când un părinte îți povestește că copilul lui trage mâța de coadă ca un adolescent deși a trecut de 30 de ani – ca apoi să-l cauți pe copil pe net și să vezi că e un specialist pe conținut digital la o firmă internațională.

***

Lumea e mai dispusă să plătească pentru materiale decât pentru manoperă; pentru materie brută decât pentru muncă. Lucrul ăsta se vede mai ales când încep unii să facă calcule cu cât costă kilul de cartofi la piață versus cartofii țărănești de la restaurant, dar e valabil și în alte domenii. Am auzit de oameni care preferă să dea X lei în plus pentru materiale de construit casa decât să plătească pe cineva să le calculeze exact de cât au nevoie și să iasă mai ieftin per total.

Cred că se leagă cumva de „ciubucul” de care vorbeam mai sus. Betonul are o valoare – dar de ce să-și ia un inginer mai mulți bani decât crede clientul că merită? Chiar dacă clientul ar plăti mai puțin per ansamblu, pentru că inginerul l-ar scuti de niște cheltuieli, nu vede nimic de banii ăia, pe când altfel ar putea vedea beton.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.