După un an de lucru de acasă începe să tragă lumea concluzii despre cât de bun sau cât de rău e lucrul ăsta, dacă a crescut productivitatea sau a scăzut, dacă e în regulă să cerem să muncim de acasă în continuare sau nu. Via Dorin, am văzut că și Universitatea din Chicago a publicat ceva articol pe tema asta. Nu l-am citit, dar citez din rezumatul de la început:

Stăteam zilele astea să mă gândesc la tot felul de lucruri legate de propria-mi carieră și mi-am amintit de tot felul de faze când cei din jur n-au prea priceput de ce am luat anumite decizii într-un fel și nu în altul. *** Prima fază a fost când eram la mătuș-mea și i-a venit în vizită un prieten, profesor universitar, cât timp ea era plecată. Eu îmi vedeam de treaba mea, bună ziua, bună ziua, omul s-a pus să facă conversație.

Sunt pe Facebook în vreo două grupuri mai mari și mai vorbărețe de traducători – unul de traducători români, unul de traducători străini. Grupul de români e în principiu axat pe muncă, legislație, întrebări punctuale și întrebări gen „cum traduci x?” Grupul de străini e pentru stat la o șuetă, discutat oferte de muncă, relaxat și vorbit despre principii. Acum câteva zile pe grupul de străini a venit cineva să facă un anunț: (rezumatul în română e mai jos)

Cel mai bun sfat pe care l-am auzit în direcția asta: dacă vrei să lucrezi pentru prieteni ai două variante. Doar două. Prima variantă e să lucrezi gratis. A doua variantă e să lucrezi cu preț întreg. Niciodată să nu lucrezi cu preț redus, pentru că prietenul va rămâne cu amintirea că i-ai cerut bani, iar tu vei lucra în pierdere – și toată lumea va fi nemulțumită.