Scriu fara diacritice, ca inca nu le-am reinstalat.
Reinstalat Windows pe laptop:
Am o coloană sonoră. Are câteva nuanțe deosebite.
Uite una! (atenție cei care cred că „Ești susținută de forțe întunecate!!!” e un argument valid într-o conversație)
][1]
Dacă e vreo poveste care îmi pisează mărunt creierii printr-o interpretare greșită, e cea despre Sodoma și Gomora. Deschide Biblia, caută prin ea, învârte paginile cât vrei și în clipa de față n-o să găsești vreo singură poveste care să mă facă să mă enervez mai tare decât cea despre Sodoma și Gomora. De ce? Să fie vorba oare despre faptul că am eu vreo afinitate cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba despre povestea efectivă cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba de Sodoma și Gomora din Biblie, că mă calcă pe mine pe nervi ele?
Nu.
Afară în grădină au înghețat doi trandafiri roșii din niște tufe aproape golașe. A înghețat și iarba, dar iarba e mai puțin interesantă, imagistic vorbind.
Cică aș avea ferestrele spre est, dar soarele a răsărit mai cu lehamite, așa, în spatele unor nori, așa că azi nu mi-a intrat în ochi de dimineață. Mi-a intrat în schimb puful de la plapuma asta care în curând o să rămână goală și toată umplutura on să-mi intre în nas, în gură, în ochi, în păr, o să mă urmărească toată ziua într-un norișor imaterial de puf care se așterne pe orice obiect cale de cinci sute de metri.
N-am stare să scriu și vreau să scriu, așa că-mi fac antrenamentul aici. Nu există altă idee a acestei postări. Câteva observații pentru spirit de descriere. Bun. Ce altceva?
Acum ceva timp îmi spunea cineva, „Trebuie să citești Transmetropolitan.”
„Îmhî,” am răspuns.
Dă-i pe Google să vezi ce-i aia Transmetropolitan. Am dat peste o serie de benzi desenate de Warren Ellis, publicate de Vertigo (divizie a DC Comics). Auzisem oarecum de Warren Ellis, dar cum nu sunt foarte în temă cu benzile desenate în general, nu citisem nimic de el. Pe de altă parte, simplul fapt că auzisem era o recomandare și Vertigo sunt cei care au publicat și Sandman, de Neil Gaiman, o serie despre care am atât de multe lucruri bune de spus încât o să public odată și-odată o recenzie volum cu volum. Dar nu acum.
Nu știu cum s-a făcut, dar n-am citit Transmetropolitan.
Acum vreo două săptămâni m-am întâlnit la o cafenea din Brașov cu un tip cu care-am discutat câte-n lună și-n stele și am trecut și prin subiectul „materii de liceu inutile”. Sau mai exact, prin subiectul „merită să faci literatură română?” Azi am trecut și pe blogul lui și am găsit și un articol despre subiectul ăsta pe acolo.
Am făcut și eu literatură română, așa cum face tot omul. Am citit „O scrisoare pierdută” și „D-l Goe”, „Baltagul” și „Maitreyi” și încă nu știu câte alte cărți – dar recunosc acum, la 6 ani după bac, că nu le-am citit pe toate pe care ar fi trebuit să le citesc. N-am avut în mână niciodată un „Ion”, din „Moromeții” parcă am citit un fragment și „Pădurea spânzuraților” e pe lista mea de cărți citite în 2009.
][1]
Am ajuns ca motocicliștii de mai demult, care știau cum să facă tot felul de reparații pe marginea drumului, că altfel nu ajungeau niciodată nicăieri. Acum câțiva ani dădeam telefoane în stânga și-n dreapta să întreb ce pot să fac atunci când calculatorul îmi dă chix. Azi sun doar să întreb unde găsesc o șurubelniță, că n-am chef să deschid cutia cu un vârf de cuțit ca să pot să aspir pe dinăuntru, să suflu praful din zonele mai delicate și să dau deoparte cablul care face contact cu ventilatorul. Mi-am repartiționat hardul fără să-mi omor Windows-ul (prea tare…), știu ce softuri să folosesc dacă-mi pică vreun hard, am toate fișierele importante într-un folder Dropbox, ca să nu-mi pierd toată munca dacă mi se distrug și Desktop-ul, și laptopul și hardurile externe deodată.
I wondered whether I should comment on the Huffington Post article about MISA and Gregorian Bivolaru in English. After all, my blog is supposedly in Romanian. However, in Romania you have a lot of people commenting on MISA and Gregorian Bivolaru and you can ask any number of former students what’s what (plus, we know our own history). Hell, if you want, you can ask current students as well. But foreigners have less to draw upon. And Romanians speak some English, while foreigners rarely speak any Romanian at all. And the article itself was initially in English.
The coin has been tossed. English it is.
All quotes are from Stewart J. Lawrence’s article.
Alaltăieri pusesem pe blog articolul din Huffington Post despre MISA – dar doar în engleză, pentru că era disponibilă doar varianta aia. Între timp prin știri au apărut diverse variante traduse, așa că nu mă mai chinui să traduc eu. O să dau link către cea de pe agentia.org, pentru că:
Câteva cuvinte înainte: e clar pentru tot cititorul român că sunt niște mici inadvertențe prin articol. De exemplu, marșurile pentru MISA și Bivolaru au fost făcute de cei din MISA, nu de tot poporul. Gregorian Bivolaru n-a fost considerat niciodată erou la scară largă (vreau să spun că populația României nu i-a cântat ode). Și în plus, s-ar cam înțelege din articol că oamenii ar fi mărșăluit pe străzi pentru dreptate înainte de Revoluție, ceea ce e destul de clar că nu s-a întâmplat.
It starts: