I was cheerfully typing a blog post about my novel being launched in less than two months, when my laptop did that thing where the screen turns blue and you just know you’ve been BSOD-ed.

Câteodată stau liniștită la laptop, cu ultimii stropi de cafea lângă, și mă pocnește o confuzie existențială: cum pornesc o mișcare revoluționară în materie de moralitatea mâncării fără să dau copy-paste la un comentariu de-al meu căruia i-a dat deja copy-paste altcineva? Că urlă pregătirea academică din mine cu furie nebună: „Auto-plagiat! Auto-plagiat!” (și iar mă penalizează Gugăl că repet ce-am zis; lui Gugăl nu-i place să repet ce-am zis și mă penalizează)

Bacalaureatul e o constantă a învățământului românesc – dar o constantă inconstantă, un mister prelung al zăpăcelii. Ce valoare are bacul? Cum se dă? Cine îl dă? Cum se copiază sau nu se copiază, la ce materii se dă, care e faza? Teoretic vorbind, cam toată populația României care are peste 20 de ani a dat bacul, dar nu știu dacă bacul ăsta sau alt bac. E oare bacalaureatul meu egal cu al mamei, cu al celor de pe la 30 de ani, cu al lui frate-miu, care-l dă acum?…

Ieri, 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare.

Mă uitam la Glee (serialul) și am ajuns la episodul în care trupa de muzică a școlii vrea să pună în scenă The Rocky Horror Picture Show. Pe care nu l-am văzut. Și pe când căutau ăștia mai tare pe cineva să joace rolul transsexualului, mi-am adus aminte că acum ceva timp citisem ceva legat de felul în care Neil Gaiman își numise fiica cea mare. Ceva care îmi suna a Rocky Horror Picture Show. Am dat pe Google, am căutat pe blogul lui.

Ok, ok. Tancurile sunt mișto. Nu am crezut, dar sunt.

Către cei cu vârste sub 18 ani: regret că nu vă pot permite accesul. Dar cartea asta cu iubiții curcubeelor e prea explicită ca s-o citiți. Ok, nu, e mult prea proastă ca s-o citiți și e bine să vă păstrați inocența cu privire la nebunia umană până mai creșteți. Și e și explicită. Deci, întoarceți-vă doar când faceți 18 ani. Mersi.

Bla-bla, marș pentru normalitate, 8 iunie 2013, București, Piața Victoriei, ora 11. Am aflat informația asta de pe blogul lui Mihai Rapcea. Dar se pare că informația vine (inițial) de pe blogul Apologeticum.

Am câteva hobby-uri mai șui, printre care cititul de articole și texte siropoase despre femei și relații. În fond, ca deținătoare de doi cromozomi X, simt deseori necesitatea să fiu la curent cu credințele și ideile religioase exprimate clar, concis și plin de dragoste în domeniu. Ca să știu cam care mai sunt curentele. Mai un Cosmo, mai o Unica, mai un Google pe domeniu. Nu prea des, ci când frec menta.

There is this wide-spread misconception concerning writers, which I suppose comes from literature lessons in high school: that writers need ideas.