Am petrecut weekend-ul mergând din cafenea în cafenea, cu vreo 2-3 cărți după mine. Aerul era respirabil. Într-un restaurant, un chelner întrebat de legea fumatului a zis că nu prea sunt diferențe; e mai slabă mișcarea pentru că de obicei perioada asta a anului e mai slabă, deci nimic nou sub soare. Eh, spre surprinderea mea, la un moment dat am simțit lipsa scrumierei – ceea ce e destul de neobișnuit, pentru că nu fumez și n-am fumat, deci teoretic n-aș avea nevoie de una.

Pentru cine are norocul de a nu sta în Brașov în perioada asta și deci are nevoie de înștiințare: se deschide un mall nou, Coresi. Ceea ce e destul de interesant dacă locuiești aici, pentru că nu e genul de oraș unde se întâmplă tone de lucruri noi și interesante. Atracțiile majore sunt Biserica Neagră, cunoscută pentru faptul că e aici de sute de ani, și munții, care sunt ceva mai vechi.

Stai în interiorul cafenelei (sau al restaurantului) la o masă, când intră cineva care se vede de la o poștă că n-a venit să consume. Ține în mână un buchet de flori/ceva nimicuri/o hârtie pe care scrie ceva. Trece de la masă la masă: cumpărați, dați, vă rog, Dumnezeu să vă ajute… Rareori e dat afară de chelneri sau chelnerițe. O fi milă? Nepăsare? Dat din umeri, „noi ce să-i facem”?

Ca de obicei, niște elevi de liceu chiulesc și sunt la masa de lângă. Nici nu trebuie să-mi bat capul prea tare ca să mă prind că-s elevi, că-s în uniforma școlărească. Discută despre cărți, conspirații, Mona Lisa, Codul lui da Vinci. „Bă, bă, eu pot să-ți demonstrez că Iluminații nu-s masoni. Tu știi ce erau masonii la început? Erau un club al meșterilor care făceau biserici. Și știi de unde știu că nu-s același lucru?

Acum zece ani aș fi zis că Sf. Gheorghe e un oraș mic, nu foarte interesant, în care nu se întâmplă nimic niciodată și deci n-ai ce face mai mult de jumătate de oră în el. Însă în ultima vreme ai destul de multe șanse să nimerești ceva interesant, între concerte de jazz, evenimente culturale, târguri și câte și mai câte. O să le iau pe rând, de la chestiile mici și mărunte, la cele mari.

Mi-am amintit acum, că e de sezon. În ultimul timp când ajung în cafenele și ceainării iau cafele de-alea cu mult lapte și/sau ceai, așa că n-am mai remarcat fenomenul. Mai demult însă aveam o pasiune deosebită pentru ciocolata caldă, care în locuri de genul ăsta se făcea deseori din apă și praf. Ciocolata în sine n-avea nimic animal, așa că singura necunoscută era frișca, pe care unii sau alții o puneau frumos deasupra, de decor și ca muncă de lămurire că de fapt ciocolata (și implicit cafeneaua) era bună.

Un anunț văzut pe Facebook: se deschide o librărie și cafenea în Sf. Gheorge, pe 6 aprilie. „Carte și cafea” – „Koniv es Kave” (n-am diacriticele maghiare, așa că scuze). În vitrină sunt doar cărți ungurești și, din câte se zvonea, și pe rafturi ar fi plin de cărți în maghiară. Normal, unii se întreabă de ce nu sunt cărți în română de vânzare prin oraș. Să vă explic: Sf. Gheorghe este cel mai mare oraș din județul Covasna, ceea ce e ca și cum ai spune că molecula nu-știu-care e cea mai mare moleculă dintr-un laborator.

Aflată acum: pe 21 martie (adică vineri), tot felul de cafenele din țară te lasă să-ți plătești cafeaua cu o poezie. Evenimentul e organizat de Julius Meinl. În Sf. Gheorghe sunt două cafenele care fac chestia asta, Coffee No1 (de care n-am auzit până acum, dar cred că știu unde e) și cealaltă e Agumbe (în incinta teatrului, unde nu știam că există ceva). În Brașov nu e nicio cafenea care face promoția asta, pentru că așa e Brașovul, dezamăgitor uneori.

Stau într-o cafenea, scriu la roman. Dar asta nu mă face să n-aud ce e în jur. Lângă mine, două tipe într-a 12-a (că discutau despre ceva chestii din care reieșea asta). Tipa1: Eu azi dimineață nu mai știam care e imigrarea și care e emigrarea. Tipa2: Imigrarea e aia când vin la tine și emigrarea e când pleacă. Tipa1: Ei, eu azi dimineață nu mai știam cum să aflu, am sunat-o pe mama, am sunat-o pe bunica.

Am mai zis-o și altă dată: aș vrea o tabără de vacanță pentru scriitori și alți oameni a căror muncă constă din tastat și lipsă de interacțiune. Un hotel șic, poate, cu câteva terase și baruri diferite în care poți sta. Cafea și ceai oferite peste tot, prize și wi fi. Fotolii și scaune comfortabile. Să poți să mergi de la rock la lounge la jazz la ce-ți mai dorește inimioara (e plin de jazz prin cafenele, deci trebuie să presupun că sunt unii care-și doresc jazz).