Ce „ar trebui” vs. ce-i rentabil

Un anunț văzut pe Facebook: se deschide o librărie și cafenea în Sf. Gheorge, pe 6 aprilie. „Carte și cafea” – „Koniv es Kave” (n-am diacriticele maghiare, așa că scuze).

În vitrină sunt doar cărți ungurești și, din câte se zvonea, și pe rafturi ar fi plin de cărți în maghiară. Normal, unii se întreabă de ce nu sunt cărți în română de vânzare prin oraș. Să vă explic: Sf. Gheorghe este cel mai mare oraș din județul Covasna, ceea ce e ca și cum ai spune că molecula nu-știu-care e cea mai mare moleculă dintr-un laborator.

În vremurile de grație din 1992, populația din Sf. Gheorghe ajungea la 68.359, în 2011 a ajuns până jos la 56.006. Dintre care maghiari: 73%. Români: 21%. În vizită nu prea vin români, ci unguri, că e ditamai capitala culturală a ținutului secuiesc și alte povești de genul ăsta.

Bun, deci există o măreață populație românească de sub 20.000 de oameni, oricum ai lua-o. Care cumpără… câte cărți? Se pare că suficiente ca să-și imagineze din când în când cineva că ar putea deschide o librărie aici, dar nu suficiente ca librăria aia să supraviețuiască.

Când eram mică exista o librărie, Corvina, parcă, în care mai erau cărți în română. Parcă. Amintirile mele sunt vagi. S-a dus pe apa sâmbetei.

Apoi, când eram prin gimnaziu, a fost librăria Humanitas. Arăta bine, era o plăcere să stai în ea, să te uiți la cărțile de pe rafturi. A murit relativ repede, normal.

Apoi, dacă nu mă înșel, aveau cărți în librăria/papetăria de lângă cofetăria Aria. RTC? Parcă. Azi nu mai vând cărți, dar au tot felul de chestii de birotică și rechizite, altfel.

Diverta, la parterul magazinului mare din oraș, Șugaș. Ca orice Diverta care se respectă, nu prea avea nimic interesant și vindea scump. Azi, normal, nu mai există.

„Pentru comunitate” a fost librăria cea mai hotărâtă. A fost exact librăria pe care și-o doresc cei cărora li se pare normal să fie cărți în română în țara România, indiferent de zona în care locuiești. Proiecte, chestii, rafturi pline de cărți. Oamenii care au fondat-o au vrut ca ea să meargă, au împins-o, au tras-o, i-au căutat în coarne, i-au făcut tot ce-au putut. Și s-a închis după patru ani.

Nu e treaba nimănui să plătească pentru „ar trebui”-uri. Ar trebui să se vândă cărți în română în Sf. Gheorghe? Păi ar trebui să le și cumpere cineva. Altfel proiectul merge o vreme pe banii și speranțele patronului, după care moare. 

Nu vreau să îndemn toată populația Sf. Gh. să cumpere cărți în română când le văd (naivitatea mea cunoaște margini), dar vreau să-i îndemn pe cei care spun „ar trebui” să întoarcă situația propusă pe mai multe părți, ca să vadă dacă e viabilă.

În cel mai rău caz, cel puțin știu unde o să pot să stau la o cafea din când în când, chiar dacă o să fiu înconjurată de cărți ungurești. Cafeaua nu știe nicio limbă, dar orice limbă poate cunoaște cafele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *