Prin februarie, vă spuneam că am cumpărat o carte publicată într-o ediție prescurtată, fără să știu că e o variantă prescurtată. Era vorba de „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu. Puțină lume citește în ziua de azi epopei – poveștile în versuri întinse pe sute de pagini nu mai sunt tocmai pe gustul contemporan. Dar chiar și-așa, se mai găsesc oameni ca mine care au câte o curiozitate legată de ce citea lumea la 1800.

Când încercam să mă prind ce citeau românii pe la 1800, mi s-a pus pata că vreau să citesc „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu, care e prima epopee în limba română și promitea să fie amuzantă. E disponibilă pe Wikisource, dar am vrut să cumpăr varianta fizică. Și-așa mi-e greu să citesc poezie într-o română învechită, am zis să nu cresc inutil dificultatea. Zis și făcut: am luat un volum de la Editura Minerva, scrie frumos pe el „Cărți de patrimoniu”, am văzut că are note de subsol care lămuresc cuvintele arhaice.