Continuând cu NaNoWrimo. O chestie pe care am remarcat-o în anii trecuți e că șansele de a scrie ceva de calitate scad direct proporțional cu viteza cu care scrii respectivul lucru. Și nu mă refer la tastat, pentru că tastez cam la fel de repede în toate situațiile. Mă refer la timpul pe care ți-l oferi ca să gândești ce scrii. În ce mă privește, standardul NaNo, de 50.000 cuvinte/lună = prea mult.

Pentru că, după cum spuneam acum ceva timp, se apropie luna în care se scriu cele mai multe romane, mi-am adus aminte de tendința românilor de a-și complica viața și în direcția literară. Știu oameni care vin cu planuri despre cum trebuie și ce trebuie să transmită romanul, cu sentimente de care auditoriul trebuie să fie sfâșiat, cu idei cu care trebuie să rămâi, cu încercări puternice de a face constatări metafizice.

[][1]Vrei să scrii un roman în noiembrie? A fost odată ca-n povești, în țări în care scriitorii se iau mai puțin în serios decât se iau la noi, o trupă de oameni care au decis să scrie un roman într-o lună. Și i-au provocat și pe alții să facă la fel. Și, din an în an, au apărut tot mai mulți participanți până când au ajuns cu sutele de mii. Pentru că se pare că sunt o grămadă de oameni care s-au gândit la un moment dat că ar vrea să scrie și toată chestia durează doar o lună, deci ce mare brânză.

This post is in English because whatever. So, apparently the biggest „Let’s write!!!” thing in the online world, NaNoWriMo is hosting a very stealthy event on April 13: the NaNoWriMo Writing Marathon. Where you sit down for 8 hours and write, or something of the sort. For the record, I love NaNo. It’s the sort of thing that gets you to sit down and start writing instead of sitting down and thinking of writing.

[][1]

 

Am ajuns ca motocicliștii de mai demult, care știau cum să facă tot felul de reparații pe marginea drumului, că altfel nu ajungeau niciodată nicăieri. Acum câțiva ani dădeam telefoane în stânga și-n dreapta să întreb ce pot să fac atunci când calculatorul îmi dă chix. Azi sun doar să întreb unde găsesc o șurubelniță, că n-am chef să deschid cutia cu un vârf de cuțit ca să pot să aspir pe dinăuntru, să suflu praful din zonele mai delicate și să dau deoparte cablul care face contact cu ventilatorul. Mi-am repartiționat hardul fără să-mi omor Windows-ul (prea tare…), știu ce softuri să folosesc dacă-mi pică vreun hard, am toate fișierele importante într-un folder Dropbox, ca să nu-mi pierd toată munca dacă mi se distrug și Desktop-ul, și laptopul și hardurile externe deodată.