Azi-noapte am visat că maică-mea mă invitase într-o excursie în China, doar că ea n-avea timp să se ducă la Ambasada Chinei să ia vizele, așa că m-a trimis pe mine. Dacă stau să mă gândesc la ce a urmat, sunt sigură că știa ea ce știa și că ar fi avut timp, dar s-a ferit cu șiretenie de o soartă dificilă. Ambasada Chinei la București era de fapt un complex de clădiri – una dintre ele era clădirea din care se luau vizele, altele erau tot felul de anexe.

În cărți și filme am remarcat în principiu două tipuri de vise: cele care sunt foarte directe (amintiri, vise în care persoana e urmărită, punerea în scenă a unor frici) și cele care sunt alambicate și metaforice (semne, previziuni, chestii care-și găsesc sensul ulterior). Sunt vinovată de folosirea primei variante de vise în Flight from Hell (din cauză de motive), dar aproape că încep să mă simt vinovată că n-am scris de vise mai apropiate de realitate.