Yoghinii 'entuziaşti' MISA şi dublu-gânditul

Pentru că efectiv uneori nu mai am ce discuta pe tema MISA. Contextul: cartea “Doamna Miracolului”, care e descrisă ca fiind “Un roman autobiografic savuros unde autorul îşi povesteşte cu un stil inimitabil impresionanta viaţă spirituală”. În urmă cu mai bine de un an, cineva a demonstrat că e o traducere puternic modificată din The World of Tantra. Cine a făcut modificările?… S-a spus că Gregorian Bivolaru, pentru a susţine anumite practici recomandate la cursurile de yoga MISA.

Discuţia e reluată din când în când.

De curând, un yoghin ‘entuziast’ din trupa MISA a afirmat: “Doamna Miracolului este o carte in care Grieg a facut mici completari. Dar cei care ajung sa citeasca acele lucruri isi dau seama ca sunt bune. Eu personal consider ca adaugirile bune, completeaza textul.”

Vorbim de o carte autobiografică a unui indian, da?… Cartea altuia. Povestea altuia. Viaţa altuia.

Am apărut câţiva să-i spunem că lucrurile nu-s chiar aşa – nu faci modificări pe text fără să spui unde le-ai făcut. Pentru că denaturezi mesajul autorului, pentru că autorul – dacă voia să spună un lucru – îl spunea el însuşi. Pentru că nu contează dacă autorul ştia acele lucruri băgate în text fără voia sa şi era de acord cu ele, tot se cheamă că ai minţit, că i-ai pus cuvinte în gură cuiva care nu le-a spus. Pe mine m-ar deranja. Pe alţii i-ar deranja.

Dar dacă Gregorian Bivolaru a făcut un lucru, atunci e cel bun. Dacă acea carte a fost adăugită, era menită să fie adăugită din start – autorul habar n-avea, se pare, ce vrea să zică. Orice scuză trebuie găsită, orice idee întoarsă pe toate părţile ca să se potrivească cumva idei paradoxale, ca să credem că dacă un lucru e făcut de Gregorian Bivolaru e bun, iar dacă îl fac alţii poate fi prost sau bun, în funcţie de cum îi convine lui Bivolaru.

Citez din acelaşi entuziast:

Mi-as dori sa ajungi intr-o situatie in care Grieg a fost de multe ori. Sa ajungi la acel nivel de evolutie in care trebuie SA ASCULTI NECONDITIONAT DE DUMNEZEU. Acolo fiind, Domnul iti va da tot felul de teste, ca sa dovedesti ca acela este pentru tine un nivel stabil.

Si de aici incepe distractia. El va vedea lucrurile care te “dor” cel mai tare si exact acolo te va atinge. De ex daca iti plac dulciurile, iti va cere sa nu mai mananci dulciuri. Daca esti atasata de iubitul tau, iti va cere sa te desparti de el etc

Aceste lucruri privite din exterior nu au neaparat o logica. Dar pentru tine reprezinta testul suprem: ori Dumnezeu, ori ce vrei TU.

Ceea ce-mi doresc, este ca acel test sa-ti fie dat si in ceea ce priveste scrisul. Caci ai unele fixisme in aceasta directie. Ai impresia ca daca scri ca la carte, cu ghilimele, cu note de subsol, cu bibliografii stufoase etc acesta este supremul nivel in domeniu. Ca nu exista nimic superior. E, uite ca exista: VOINTA LUI DUMNEZEU.

Te rog cand vei trece prin astfel de incercari sa-ti amintesti de mine si sa-mi spui cum e :)

Doamne ajuta sa le treci si tu cu bine, ca si Grieg!

Sublinierea e a mea, pentru că mi se pare interesant pasajul respectiv. Se pare că nu contează să fie făcute lucrurile corect, ci contează Voinţa lui Dumnezeu – o idee care e destul de vagă pentru că Dumnezeu nu dă telefon să anunţe ce vrea. Poţi face ce vrei cu Voinţa în cazul ăsta.

În momentul în care apare o gândire de genul ăsta avem în faţă multiple probleme:

  • deviere de la subiect în loc de abordat problema; am pornit de la practici editoriale şi am ajuns la testele şi Voinţa lui Dumnezeu. Nu pentru că discuţia a deviat treptat, ci pentru că acesta e luat ca argument.
  • justificarea unei practici imorale prin spiritualitate; e ok să facem o chestie mai rea decât plagiatul (care, apropo, se face şi el) dacă ne pasă de Dumnezeu.
  • raţionalizarea situaţiei: dacă Gregorian Bivolaru a făcut-o, înseamnă că e bună. Rezultatul ecuaţiei există, trebuie scrise calculele în aşa fel încât să fie forţate în forma dorită: cea în care într-un fel sau altul să rezulte că lucrurile sunt bine făcute oricum.
  • o subtilă ameninţare la adresa interlocutorului (eu, adică). Dumnezeu mă va chinui puţin că-mi place să fie lucrurile făcute corect şi onest, adică sunt fixistă. Nu e mare ameninţare, mai ales în comparaţie cu promisiunile de iad care mi se făceau recent.
  • aruncarea la gunoi a raţiunii în numele altei calităţi, mai vagi, pe care vorbitorul e absolut sigur că o deţine: spiritualitatea.
Ar mai fi şi mica răutate cu amintitul de el, dar aia e comună oamenilor în general, aşa că n-o pun pe listă. Oricare dintre punctele de mai sus arată o problemă, un loc unde merită să te opreşti şi să fii suspicios cu privire la ceea ce spune cel din faţa ta, pentru că e posibil să nu spună deloc bine ce spune. Devierea e ceea ce în logică se numeşte un “hering roşu” şi care n-are alt scop decât diversiunea, convingerea prin alunecare de la subiect. Justificarea prin spiritualitate e periculoasă, din câte am văzut din poveştile cu fanatici, nu?
Raţionalizarea nu cred că trebuie să explic de ce e rea. Dacă ştii deja ce rezultat vrei să-ţi dea, e clar că nu mai contează pentru tine dacă sunt corecte calculele. Ameninţările sunt neimpresionante ca argumente. Şi dispreţul faţă de o calitate pentru că spui că ai alta e o chestie ciudată la care nici nu ştiu ce să comentez.
Practic vorbim aici de un fel de gândire dubioasă, găunoasă, în care te poţi învârti la nesfârşit fără să ajungi la realitate. Orice poate deveni justificabil sau greşit, în funcţie de dorinţă. Reprezentarea realităţii devine un fel de joc mental care pictează cai verzi pe pereţi pentru că vorbitorul vrea acei cai verzi şi nu o descriere exactă a lumii. Sunt mai plăcuţi, sunt mai comozi într-un fel. Din fotoliul lui, yoghinul se poate autoconvinge că deţine adevărul şi întreaga lume greşeşte.
…Mai trebuie să zic ceva legat de secte şi control mental?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *