Chestii Crăciunești

Ieri am stat în pijama până pe la 3 jumate (da, PM) și când mi-am anunțat intenția de a mă schimba, maică-mea m-a întrebat senină: „Te schimbi direct în pijama?” Așa că m-am dus să îmi încerc pijamaua nouă, doar ca să văd ce privire are când mă vede în alta.

Am discutat despre cozonaci și despre războiul cozonăcelii de pe blog.

„Mereu am crezut că ceva nu-i în regulă cu mine că nu-mi plac,” mi-a zis. „Când eram mică eu și tata puneam felii de cozonac la prăjit, le ungeam cu unt și le mâncam cu gem.”

„Și tu?!” Sincer, nu mai știu de unde am preluat ideea (probabil că de la ea), dar și eu începusem să mănânc felii prăjite de cozonac unse cu unt la un moment dat. Zău. Sunt mai bune. Sunt ca varianta mai dulce a pâinii prăjite cu unt, după care mă dau în vânt.

Și din discuție-n discuție, am ajuns la beigli/baigli, care-s un fel de cozonăcei-ruladă, cu aluat fărâmicios și subțire, plini de umplutură. Bunică-mea din partea tatălui făcea unii de tăiai beigliul în două și mâncai o jumătate întreagă pe nerăsuflate.

„Ar trebui să mai încerc o dată să fac,” a zis.

„Plup,” am răspuns, ridicând brusc palma și apoi fluturându-mi degetele într-un picaj lent. „Plup, plup, pluplup.”

Poate că nu e cea mai normală reacție la care te poți aștepta în momentul în care propui să faci prăjituri, dar era clar ce încercam eu să imit cu onomatopee și gesticulație. Mai demult a mai încercat să facă beigli, doar că voia să se asigure că au un raport ridicat mac/aluat. Așa că a pregătit umplutura, i-a rulat, i-a pus la cuptor… și la un moment dat, uitându-ne pe ușa cuptorului, am văzut că încep să erupă cozonăceii. Pe ici, pe colo, presiunea macului în creștere spărgea stratul fin de aluat și umplutura ieșea la suprafață ca o lavă neagră – se scurgea pe suprafața cozonacului, pica pe hârtia de copt, iar în altă parte un alt cozonac își dădea drumul. Aluatul se spărgea în cratere mici și mari, macul începea să înece tava cu ambiții demne de Vezuviu. Cozonăceii dispăreau, fiecare ruladă părea să vrea să se inverseze, să fie cu aluatul înăuntru și umplutura peste tot.

După ce i-am declarat un dezastru, i-am mâncat cu lingurița, dând ici-colo de aluatul pierdut în mac cum dai de gogoșile de profiterol în înghețata cu profiterol cumpărată din hypermarketuri.

Și pentru că mi s-a reproșat că acord tratament preferențial copacului împodobit din camera mea, am fost nevoită să le fac poze și celorlalți doi copaci împodobiți din casă. Nu, n-avem brad anul ăsta. Că n-avem, de-aia. Așa că ne-am distrat cu ăștia. Sunt atât de aiuristici că n-ai cum să rămâi sobru în preajma lor.P1060101 P1060098

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *