Ultimul zburător [recenzie și povestire]

Am vrut să văd Ultimul Zburător încă de când i-am văzut trailerul, am aflat că a existat o petrecere pentru trailer și că 70 de motocicliști au defilat cu ocazia respectivă. Toată povestea are un aer de eșec epic:

Pentru cei care nu știu, zburătorul e un fel de demon sexual care le apare femeilor necăsătorite (parcă trebuiau să fie pubere și fecioare, dar no). În cazul nostru, zburătorul e, ați ghicit, ultimul din specia lui: Zanoni îl cheamă. Locuiește într-o clădire abandonată în care e un bar unde nu vine nimeni niciodată și barmanul e un fost zburător. Zanoni „zboară” pe o motocicletă lată cât tot carosabilul, și dotată cu trei roți. La cât de periculos e filmul, nu garantez că de fapt nu era mopedă deghizată.

Încă din prima clipă în care l-am văzut pe zburător, mi-a fost milă de el. Părea destul de trist, un fel de star rock care a trecut de perioada de glorie și încă își imaginează că e sexy când își ia haine menite băieților răi de 20 de ani. De fapt, îmi imaginez că o discuție între Zanoni și Ashmedai din romanul meu, despre care tot ce trebuie să știți e că e diavol și se ocupă cu sexul, ar suna așa:

Ashmedai: (îi aruncă niște bani pe masă) Auzi, du-te și ia-ți niște haine. Îți fac eu cinste.Zanoni: Dar astea ce-au?
Ashmedai: Cum ce-au? Te-ai îmbrăcat de la un sex shop second hand și întrebi ce-au?
Zanoni: Asta e o geacă de piele veritabilă…
Ashmedai: Da, o imitație veritabilă de piele. Încearcă mai mult BDSM, mai puțin hoț din gunoaie.
Zanoni: …Amice, ai terminat?
Ashmedai: Nu. Ai luat perlele lu’ mă-ta că vrei priză și la bărbați?
Zanoni: Astea nu sunt perle, sunt…
Ashmedai: Imitație veritabilă de perle. Băiețaș, așa ai ratat ideea de decadență și seducție demonică încât îmi vine să-ți pun un abțibild pe frunte pe care să scriu „Pisoi rău” și să te trimit la poarta Raiului.

Bun. Să ne întoarcem la film. Eliza/Elize, zisă și „Motoraș”, e o cântăreață cu alură de pițipoancă despre care știi sigur că va avea succes pe piața românească pentru că n-are nici voce, nici idei mișto de cântece. Se va căsători cu un tip despre care nu știm nimic decât că e bidimensional ca personaj și fiul unui patron de trust media. Patronul e așa de disperat să punâ mâna pe Elize că nu e de acord ca fi-su s-o ia de nevastă decât dacă ea semnează un contract gros cât cartea de telefoane prin care-și donează vocea, talentul, cariera și probabil și sufletul și organele interne trustului.

Povestea Elizei seamănă cu cea a sopranei Christine din Fantoma de la Operă, doar că invers. În povestea cu Fantoma, tu din audiență îți dădeai seama că Christine cântă extraordinar, chiar dacă șefii Operei din Paris păreau hotărâți să folosească altă soprană. În Ultimul Zburător personajele sunt în extaz când o aud pe Eliza cântând, patronul trustului o vrea cu orice preț, dar tu din public auzi că n-are voce. Pe care voce zburătorul vrea să o arate lumii la injusta ei valoare extraordinară.

Ei bine, zburătorul se plimbă în jurul ei ca o perdea de fum care se tot lipește de lentila camerei de filmat, sau ce vrea să fie blurul respectiv. La un moment dat o abordează când ea e la înregistrări și ea vorbește cu el… care e invizibil. Norocul ei e că în loc să fie înregistrată pe casetă toată discuția cu iz de schizofrenie, e înregistrată ea cântând într-un mod teoretic diafan.

Noaptea, Eliza e furată de zburător care o duce la casa dărăpănată, unde îi prezintă barul în care nu vine nimeni niciodată. Îi dă să bea palincă de trei ori rafinată, sau pufoaică dilatată, sau cum i-o fi zis. E pusă să mănânce mătrăgună (care e otrăvitoare în viața reală) și să bea o chestie roșiatică. Eliza are tot felul de viziuni în care zboară cu zburătorul pe deasupra pădurii din Twilight și se întâlnește cu tatăl ei, un pianist mort de ceva vreme, care a fost și el zburător înainte să-i cadă cu tronc o muritoare. Între viziuni, aleargă prin bar, unde Zanoni și barmanul joacă table.

Până la urmă fac și sex, prinși între pânze roșii și străbătuți de fiorul metafizic al romantizării, care nu le permite nici demonilor sexuali să și-o pună altfel decât cu multă dragoste și cu multe straturi care să ascundă totul, ca nu cumva să iasă cu scandal.

Dar partea nasoală e că zburătorii nu se pot culca cu aceeași femeie de două ori! Așa că Zanoni, îndrăgostit, trebuie să aleagă între ea și zburătăcit. Normal, o alege pe ea. Ceea ce ar însemna că s-a terminat cu specia zburătorilor… doar că fratele Elizei, teoretic căsătorit în SUA, dar ratat și profesional, și relațional, și el fiu de zburător, se face demon și ia motocicleta lui Zanoni în primire.

Eliza trebuia să se căsătorească cu fiul ăla al patronului de care uitasem deja cu toții, în direct la TV (în mod normal chestiile astea se înregistrează în prealabil, dar fie). În loc să discute de nuntă și de alte alea, însă, Eliza îi spune patronului, pseudo-viitorului socru, „Te fut în gură” (sau în „Te fut în cur”? Una din două), de-l lasă mască. După care nu se obosește să-i explice prea tare logodnicului că-i dă papucii, ci fuge cu Zanoni.

Hepi end. Adică sfârșit fericit – pentru mine, că deja monologurile erau cam lungi, povestea se întindea și deja nu mai țineam minte cine, ce, cum și de ce.

Dar stai! Cică filmul ăsta e primul dintr-o trilogie!

Dum, dum, dum, dum… povestea continuă. Nu știu cu ce. Cu Penultimul Zburător, poate?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *