Din când în când îmi scrie câte un autor că ar vrea să-mi trimită cartea lui ca să-i scriu o recenzie. Uneori autorul e român, alteori e străin, dar rareori mi-am pus problema să accept.

Această postare ar fi putut avea un titlu mai bun, dar cred că nu și mai descriptiv. În fine, m-am apucat să-mi urmez propria provocare, descrisă aici și momentan lista mea arată așa:

Rareori dau peste cărți pe care le-aș descrie ca fiind perfecte, dar tocmai am găsit una. „Night Falls on the Berlin of the Roaring Twenties” e un album scris de Boris Pofalla, ilustrat de Robert Nippoldt și publicat de editura Taschen.

Mă gândeam că aș povesti de câteva cărți pe care le-am citit recent, dar nu am chef să le fac postări separate fiecăreia. Așa că le arunc pe toate într-o singură postare. Încep cu cărțile pe care se găsesc și în română, pe urmă trec prin cele care, momentan, sunt disponibile doar în engleză.

De câțiva ani am cont pe Goodreads, o rețea socială pentru cititorii de cărți, unde poți să ții evidența a ce ai citit și să scrii recenzii sau impresii. Teoretic, ca filoloagă, știu că aș putea să-mi fac fișe de lectură, mai ales pentru cărțile de non-ficțiune, dar fiind mult prea leneșă, măcar am o listă cu ce am citit în ultimii ani și câteva recenzii scurte.

În 2020 s-au lansat două cărți ale unor autoare deja dragi mie, deși n-au scris prea mult: Susanna Clarke și Erin Morgenstern. Evident, am luat cărțile cu prima ocazie.

Prima oară am citit „Băieții din strada Pál” în copilărie, în ediția publicată în 1957 la Editura Tineretului. Dacă nu mă înșel, cartea scoasă acum la Editura Arthur e o reeditare a aceleiași traduceri.

Umberto Eco – „A spune cam același lucru: Experiențe de traducere”.

Am tot auzit de bine de jocurile „The Witcher” încă de când a ieșit al treilea pe piață, în 2015. Am tot vrut să le joc, dar cumva nu s-au legat lucrurile decât în decembrie, când în sfârșit am avut și timpul, și dispoziția necesară ca să mă apuc de ele.

Dacă o să citiți o singură carte anul ăsta, nu citiți „Greva păcătoșilor” de Florin Chirculescu. E o carte bună pe direcția ei, dar capabilă să încerce răbdarea celor care poate vor să citească ceva cu poveste, personaje de care să le pese, sau alte chestii de-astea clasice.