Assassin’s Creed: Renaissance, o carte mai proastă decât jocul

Assassin’s Creed: Renaissance de Oliver Bowden demonstrează foarte clar că jocul poate fi mult, mult mai bun decât cartea, deși spune cam același lucru. De fapt, cartea e cea care spune cam același lucru. Sau, mai bine zis, cartea îți spune exact ce ai vedea pe ecran dacă te-ai peste umărul cuiva care joacă jocul. Și nu așa se face o treabă bună.

Fiecare mediu artistic are modurile lui de exprimare și e foarte în regulă că e așa. Jocurile vor să te implici, să butonezi, să faci ceva. Dacă nu faci decât să te uiți la ecran și să mai dai câte un clic din când în când, începe să fie plictisitor. Mai eșuezi, o mai omori pe Lara Croft de câteva ori încercând s-o ții în viață, mai pici cu Ezio Auditore de pe clădire, dar ideea e că rămâi în priză prin acțiune: atât prin acțiunea ta de a butona, cât și prin acțiunea de pe ecran, în care simți un pic de adrenalină.

Cărțile au cu totul alte modalități de a te prinde. Din păcate, însă, Assassin’s Creed: Renaissance vrea să se folosească de tehnicile jocului, așa că e plină de bătăi, urmăriri și asasinate descrise, cum ziceam, de parcă cineva ți-ar povesti ce se întâmplă pe ecran. Ezio aleargă, Ezio lovește, Ezio barează, Ezio face un contra-atac și înjunghie pe cineva în coaste, Ezio e ușor rănit, Ezio se vindecă, Ezio lovește, Ezio fuge, Ezio se apără, Ezio înjunghie, Ezio sare, Ezio barează, Ezio vede o ușă, Ezio deschide ușa, Ezio intră pe ușă, Ezio vede că e un dușman după ușă, Ezio omoară dușmanul, Ezio…

Ați înțeles ideea, sper. Cartea asta e varianta literară a amicului enervant care se întâlnește cu tine la o bere și începe brusc să-ți povestească toate detaliile unui joc pe care nu-l știi, fără să încerce să te pună întâi în problemă. Bine, din când în când AC: Renaissance mai menționează ceva care nu e în joc sau schimbă câte ceva care e, dar rar – ceea ce e păcat, pentru că și decorul, și personajele aveau multe de oferit. Mai multe decât „Leonardo da Vinci era homosexual”, vreau să zic, pentru că dintre toate informațiile posibile despre lumea Italiei renascentiste, pe asta a scos-o la înaintare.

Nu știu dacă să dau vina pe autor sau pe Ubisoft, dar cert e că ieși mult mai câștigat dacă joci jocul decât dacă citești cartea – și asta pur și simplu din cauza abordării. Dacă ar fi făcut din ea o carte pe bune, ar fi fost mult mai câștigați.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *