Se întâmplă rar să vorbesc pe blog despre proiectele la care am colaborat, dar o să fac o excepție pentru Tom Clancy’s The Division 2. Țin neapărat să spun câteva cuvinte despre el, pentru că e unul dintre puținele jocuri MASIVE1 localizate în limba română – și pentru că am avut libertate creativă și posibilitatea de a discuta deschis cu dezvoltatorii, ceea ce ne-a permis să facem lucruri interesante. În plus, pentru că n-am discutat de prea multe dintre detaliile meseriei pe aici, o să profit de ocazie ca să vorbesc și despre localizarea de jocuri în general.

Că tot a venit sfârșitul anului, în care ne aducem aminte de bune și de rele, de greșeli și reușite, vreau să vă povestesc un episod de acum câteva luni, care e amuzant acum, dar la vremea respectivă n-a fost. Se face că aveam un moment de respiro în mijlocul zilei și voiam să ard niște energie între două proiecte, așa că am intrat în jocul pentru care traduc și eu.

Stăteam și lucram când mi-a trecut prin minte că m-aș întoarce pe o anumită străduță de pe docuri, unde erau tot felul de restaurante șic înghesuite unele în altele, o cafenea modernă menită să ia ochii turiștilor, bărulețe retro, ușor prăfuite, ceva localuri asiatice pitite între clădiri și un aer nu foarte îngrijit, dar pitoresc. Am prins gândul din zbor și l-am urmat până la Sf. Gheorghe – momentan tot numai o săpătură, frumos, dar fără să fie prea deosebit.

Assassin’s Creed: Renaissance de Oliver Bowden demonstrează foarte clar că un joc poate fi mult, mult mai bun decât cartea aferentă, deși se întâmplă cam același lucru în amândouă. De fapt, în carte se întâmplă _exact _același lucru, pentru că îți spune exact ce ai vedea pe ecran dacă te-ai peste umărul cuiva care joacă jocul. Ceea ce e plictisitor cu spume. Fiecare mediu artistic are modurile lui de exprimare și e foarte în regulă că e așa.

Crăciun fericit! Sau nu-i fericit? Las’ că-l facem oricum. Îmi făceam curat prin conturile digitale și am descoperit că am două jocuri de dat: Bioshock și Bioshock 2. Le-am luat o dată pentru mine, că auzisem de ele și voiam să le joc (ceea ce încă n-am făcut) și le am a doua oară pentru că am cumpărat la un moment dat ceva Humble Bundle în care erau incluse – dar, evident, nu-mi trebuie două copii.

Acum vreun an și ceva propuneam un joc de societate cu știrile românești. Ideea era simplă: se citește un titlu de știre și persoana își dă cu părerea dacă e titlu din Adevărul, Cancan sau Times New Roman. Cineva a simplificat ideea, a ajuns la Times New Roman versus știre pe bune – și a făcut un site dedicat, comicsans.ro. Nu știu dacă să mă laud sau să mă plâng că nu vezi picior de comic sans pe site (nu că TNR ar fi scris cu Times New Roman).

Din când în când mă ciocnesc de persoane care spun că femeile ori nu se joacă pe calculator, ori vor jocuri drăguțe, cu inimioare și toate cele. Din experiența mea lucrurile nu prea stau așa, doar că experiența mea e restrânsă la puținele femei pe care le cunosc. Partea bună? Am un blog, pot să pun întrebarea public ca oricine să poată răspundă la ea. Deci: #fetelor, ce jucați? Ce jocuri v-au plăcut?

[][1]Pagina de scor din World of Tanks -- aici am ajucat cu un tanc german, Jagdpanther. Jucam World of Tanks. O hartă. Cinșpe jucători de partea mea (cu mine cu tot), cinșpe de partea cealaltă. Tancuri de toate felurile. După o vreme știi cum se mișcă fiecare, dacă trebuie să te ferești să fii atins de proiectilele celorlalți ca de drac, sau dacă poți să stai calm în mijlocul drumului și să tragi lejer în alții care trag cu disperare-n tine și de-abia te zgârie.

[][1]Testamentul lui Sherlock Holmes. Dezbatere: pot fi jocurile pe calculator considerate artă? N-am inventat-o eu. Există două curente de gândire, care spun așa: 1. da; 2. nu, dar conțin elemente artistice (muzică, artă vizuală). Unii ar merge suficient de departe cu raționamentul ăsta încât să spună că, dacă jocurile pe calculator nu sunt artă, sunt doar pierdere de vreme și ne mănâncă timpul în care am putea să ne culturalizăm (vezi comentarille legate de Roger Ebert, Michael Samyn și Auriea Harvey din articolul de pe wiki).

[][1]Alice: Madness Returns ~~”Trebuie făcute sacrificii.” „Cei care zic asta vor de obicei să spună că trebuie făcute de alții.”~~ La un Google scurt, am găsit două tipuri de articole despre jocuri pe calculator, care să nu fie scrise de jucători: jocurile sunt rele; și jocurile sunt educative, deci utile – când sunt jocuri educative. Eventual mai găsești combinații între cele două tipuri de articol, dar creativitatea autorilor se oprește, insipid, asupra unor probleme care sunt departe de o viziune de ansamblu.