Dragă studentule la japoneză-engleză: secția de japoneză

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,

Am văzut că ai spus că secția de japoneză ar primi o grămadă de bani din sponsorizări din Japonia – mii de dolari! Am râs puțin, pentru că e o sumă mai mică decât crezi. Știi cât costă cărțile de specialitate? Mult. De exemplu, când eram la masteratul de studii culturale britanice, am avut pentru un singur curs cartea astacartea asta și încă una, dar îmi scapă numele. Cele două sunt aproape jumătate din chiria ta și erau pentru un singur curs.

Când ajungi în toamna asta în sala 24, întoarce capul spre dreapta. Dacă nu cumva au mutat mobila de când am plecat eu, o să vezi o bibliotecă întinsă pe un perete întreg, plină-ochi, carte lângă carte. Ochiometric, îți spun că probabil că ai putea cumpăra măcar o garsonieră prin București cu banii dați pe ele.

În plus, au primit și sponsorizări în obiecte. De exemplu, au primit calculatoare – cele din laboratorul 1, dacă or mai fi acolo.1)Cu ele e o poveste mai lungă, dacă vrei discutăm despre cum n-au putut fi folosite pentru că universitatea nu catadicsea să le adapteze la prizele de aici; dar nu e vina celor de la japoneză.

Apropo, spui așa: „ Și unde sunt mulți bani, concurența este acerbă, goana după pile mare, șpaga aievea”.

Vorbești din auzite, fără să gândești. De exemplu, cine are pile în ecuația ta? Profesorii au pile printre japonezi? Profesorii au pile unii la alții? Studenții au pile la profesori? Pile ca să ce?

Tu acuzi aici oamenii de deturnare de fonduri, probabil, din câte mă prind din bălmăjeala ta. E o acuzație gravă, iar dacă te-ar lua cineva în serios, s-ar putea ajunge la probleme cu legea. Probleme ale tale cu legea, pentru acuzații false.2)Dacă ai cu adevărat vreo dovadă în acest sens, se pot face reclamații reale, nu discuții pe net.

Predarea spui că e „ca la grădiniță”, cu cartonașe și glume, citit și răspuns pe rând. Ok, nici eu n-am fost încântată de predare.

Hai că-ți propun eu niște soluții.

Cartonașele sunt într-adevăr depășite – nu pentru că sunt de grădiniță, ci pentru că tehnica a evoluat. Acum avem Anki, în care seturile de cartonașe sunt digitale și softul ți le ordonează în funcție de cât de ușor/greu ai răspuns la ele. Anki e gratuit. Seturile de japoneză sunt aici, cele cu propoziții sunt cele mai utile, pentru că vezi cuvintele în context. Dar descarcă ce vrei, joacă-te cu ele, vezi ce ți se potrivește.

Uite un „cartonaș” cu propoziția în japoneză:

anki1

Uite „cartonașul” cu răspuns cu tot (setul meu are și fișiere audio):anki2

Apropo, „cartonașele” astea sunt utile. Cumva, tot trebuie să reții nenorociții ăia de kanji și n-o s-o faci dacă doar te uiți trei secunde la ei sau îi scrii de 10 ori pe caiet.

Apoi, gramatică. Raianu ne cerea la un moment dat la examene nume de persoane care au scris cărți de gramatică japoneză – Machio Tsutsui, de exemplu. Inutil demersul, pentru că e greu să pui mâna pe Tsutsui&co. Eu, pentru gramatica japoneză de toate zilele, mi-am printat frumos „An Introduction to Japanese Syntax, Grammar and Language”, de Michiel Kamermans. Știi de ce am luat Kamermans? Pentru că era gratis. Sau a fost gratis multă vreme, varianta finală e pe bani. Însă și variantele intermediare sunt utile, clare, și încă mai pot fi găsite.

Ți se pare aiurea să te filmezi vorbind japoneză? Ideea e să te silească să vorbești în mod real în japoneză și să ai un scop final pentru care să faci asta.

Ce era la noi și mă enerva, dar văd că nu te deranjează: transcrierea manualului de anul I de la prima până la ultima filă – eu am memoria praf, nu rețin aproape nimic așa, am pierdut o grămadă de ore fără să văd rezultate; lucratul după n manuale în anii II și III, din care primeam doar file xeroxate; lipsa de handout-uri în anii II și III, ca să pot vedea înainte de curs despre ce o să fie vorba.

De fapt, dacă mă gândesc bine, în anul I era chiar ok. Erau geniale handout-urile cu kanji și cuvinte din lecție. Dacă le mai folosiți, să știi că sunt făcute de Roman Pașca. Pașca nu mai predă acum la UniBuc, din câte văd, dar merită să i se construiască un altar pentru ele. Ai acolo toate informațiile necesare, scrise clar și coerent, cu explicații. Îți garantez că dacă ți se predau lucrurile respective doar la clasă și trebuie să-ți cauți singur kanji prin dicționar, viața devine mult mai grea.

Da, sunt probleme, da, unele chestii sunt aiurea. Dar faptul că arunci cu acuze și cu noroi fără discriminare îmi cam taie compasiunea față de tine.

Dragă studentule, acum că știi că poate fi mai rău (și probabil va fi), ai de ales: ori te lași de facultate, ori mergi mai departe.

Dacă te lași, ok, e excelent pentru toată lumea. Sala 24 e îngrozitor de înghesuită, fiecare student în minus e o gură de aer în plus. De fapt, am urât mereu prezența aia obligatorie la cursuri pentru că mă sufocam acolo. L-am urât și pe Flavius Florea, pentru că nu dădea pauză și nu vedea că era o problemă nici când îi leșinau studenții la cursuri din cauza lipsei de aer.

Gândește-te serios la opțiunea plecării. Poți să te duci să faci altceva – eu am renunțat la informatică pentru a veni la japoneză, tu poți să faci traseul invers. Dacă într-adevăr urăști secția de japoneză, nu are rost să rămâi. N-o zic cu răutate, o zic cu realism: decât să suferi degeaba, mai bine pleci. Nu te lega toată viața la cap pentru că ai crezut că vrei filologie și ai descoperit că nu e așa.

Dacă alegi să rămâi, liniștește-te puțin și învață cât de mult poți.

Profesorii tăi eșuează uneori în predare, așa că trebuie să te ajuți și singur. Sincer, n-aș vrea să fiu studentă iar – nu mai vreau lecțiile xeroxate haotic pentru Florea, nu mai vreau să adorm la cursurile lui Gheorghe (la propriu). Dar dacă aș fi studentă în clipa de față, cu mintea de acum, mi-aș folosi profesorii ca să-mi clarifice problemele de sens și să-mi explice când 方 e hou și când e kata și de unde mă prind care-i care. I-aș întreba ce să citesc și cum să evoluez.

Eu am o filozofie de viață care spune așa: școala și cunoașterea sunt importante, dar nu coincid mereu. Dacă trebuie să alegi între ele, alege-o pe a doua. Caută, întreabă colegi, întreabă alumni (adică de-ăștia ca mine, care au trecut prin aceeași facultate). Da, e greu, e neplăcut că nu te poți baza decât pe jumătate pe profesori, dar nu ești doar o victimă neajutorată, iar faptul că te-ai plasat în poziția de victimă nu înseamnă ești iertat dacă faci pe nebunul.

Momentan te-ai suit pe un maldăr de gunoi și dai cu parul – e ok să-ți faci nervi din cauze obiective, dar tu vezi răutăți și unde nu-s.

Profesorii sunt oameni, unii sunt organizați, alții sunt dezorganizați. Unii au mai mult talent la predare, alții mai puțin. Uneori am avut impresia că Roman Pașca, cel care merită un altar pentru că a făcut handout-urile, ne chinuia intenționat cu tot felul de dubioșenii din literatura japoneză („O experiență personală”, de exemplu) și nu sunt foarte convinsă că interpretarea pe care el o avea asupra budismului e neapărat cea corectă. Sunt și ei oameni, studentule, cu părți bune și rele. Pune-le întrebări, cere-le ajutorul. Unii vor pufni superior și se vor uita la tine ca la un gândac. Alții te vor ajuta.

Eu am avut mai multă afinitate cu engleza, mai ales după ce am intrat în depresie în anul 2 de facultate și am început să citesc un puhoi de romane britanice. Ei, la un moment dat m-am dus la Ioana Gogeanu, care predă literatură britanică și am întrebat-o dacă are o traducere bună din Chaucer, pentru Troilus and Cressida, că e scrisă în engleză medievală, care e un pic dincolo de capacitățile mele.

„În ce limbă?” m-a întrebat ea.

„În orice limbă,” am răspuns eu ca o zăpăcită extraordinară ce sunt, de și-acum îmi trag palme mentale. Orice limbă, am zis, de parcă aș fi un înger sau un om pre-turnul Babel, să știu toate limbile pământului. Varză. Varză, îți spun!

Dar în ciuda răspunsului meu stupid formulat, mi-a adus o copie xerox după o traducere în română și mi-a zis că nu vrea nimic în schimbul ei – mi-o face cadou. Ea fiind o profesoară cu care n-am avut mare legătură, pe care am respectat-o de la distanță, pe care am apreciat-o fără să-i spun asta direct.

Încearcă-ți profesorii. Întreabă-i ce cărți în japoneză sunt ușor de citit și de unde le poți lua. Roagă-i să-ți lămurească problemele. Încearcă s-o faci, dacă se poate, fără să le sugerezi că sunt ratați submediocri care nu-și cunosc materia, pentru că altfel s-ar putea să se enerveze pe tine.

S-ar putea să ai surprize.

Din seria asta de articole:

Nihongo

——————————-

Textul original, dar mă bazez și pe ce spune în secțiunile despre fiecare profesor în parte, care sunt un pic mai încolo:

SECȚIA DE JAPONEZĂ

Secția de japoneză este în colaborare cu oficialități din Japonia, care trimit o sumedenie de bani. Citisem undeva de niște activități sponsorizate cu sume de ordinul miilor de euro/dolari. O parte din sumele acestea se alocă cel mai probabil și profesorilor. Și unde sunt mulți bani, concurența este acerbă, goana după pile mare, șpaga aievea. Predarea e în general ca la grădiniţă (citim/răspundem pe rând), mai ales la orele lui Chijiwa Hiroaki, cu cartonaşe, cu glume, muzică…ieee!

References   [ + ]

1. Cu ele e o poveste mai lungă, dacă vrei discutăm despre cum n-au putut fi folosite pentru că universitatea nu catadicsea să le adapteze la prizele de aici; dar nu e vina celor de la japoneză.
2. Dacă ai cu adevărat vreo dovadă în acest sens, se pot face reclamații reale, nu discuții pe net.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *