Dragă studentule la japoneză-engleză: despre profesori

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,

Hai să vorbim despre profesori. Tu îi acuzi că sunt apatici, „de joasă speță” și că nu vor să-și împărtășească cunoașterea. Îi numești ratați care profită de salarii și de programul lejer – ba chiar îi acuzi și de corupție.

Am impresia că nu știi ce face un profesor universitar. Poate că îți imaginezi că meseria lui presupune doar predare, dar greșești. Într-adevăr, la fel ca profesorul de liceu, trebuie să-și pregătească cursurile și să le predea. Însă are și altele de făcut. Dacă e încă preparator sau asistent, probabil că trebuie să-și scrie doctoratul. Dacă e mai sus pe scara ierarhică, are de coordonat lucrări de licență sau de masterat (sau de doctorat, presupun).

Licența e o lucrare de câteva zeci de pagini care inovează foarte puțin – dar care trebuie să aibă baze solide și clare. Tu, ca student, va trebui să citești o grămadă ca să te documentezi și apoi va trebui să-ți aranjezi ideile într-un mod cât de cât coerent. Dacă faci treaba asta cum trebuie, o să fie grea. O să fie mai grea decât pregătirea pentru Bac sau alte alea. Iar profesorul tău coordonator va trebui să te ajute să-ți găsești bibliografia, să-ți aranjezi ideile, să spui chestii.

Licența mea a fost pe intertextualitate în cadrul benzilor desenate The Sandman, de Neil Gaiman. Coordonatoare: Ioana Zirra. Nu-ți spun câte cuvinte scrise cu caps lock am primit din partea ei, inclusiv: A BAN ON THIS WORD! STOP USING „THROUGHOUT”, YOU ARE USING IT WRONG!!!!!!! (parafrazez din memorie; apropo, avea dreptate – e unul dintre motivele pentru care mi-e atât de dragă, că arunca cu caps lock, dar pentru binele meu) Și în timp ce-mi scria mie notițe despre Freud și Derrida pe marginea lucrării, avea cursuri de predat sau examene de pregătit pentru alți studenți și naiba știe câte lucruri de făcut.

Iar pe lângă lucrurile care țin de studenți, profesorii universitari se ocupă și cu cercetarea. Știu că sunt profesori și că asta dă impresia că activitatea lor ar fi una aproape exclusiv de predare, dar cercetarea joacă un rol cel puțin la fel de important. Ce vezi la clasă, mai ales în ciclul de licență, sunt bazele a ceea ce știu ei.

Dacă te uiți la CV-urile profesorilor, o să vezi un șir mai mult sau mai puțin lung de articole publicate. Și articolele alea nu sunt publicate cum public eu pe blog și nici cum scrii tu eseuri pentru cursuri. Au nevoie de idei noi, de perspective noi, de cercetare, de verificări și răsverificări. Iar procesul de publicare e și el lung și dificil. Uită-te puțin la lista din CV-ul Soranei Corneanu (o listă veche, pare din 2010 sau 2011). Tu poate că vezi câteva titluri. Eu văd zeci, sute de ore băgate în cercetare. În anul I de facultate nu știu dacă m-ar fi impresionat lista, dar după masterat știu ce înseamnă.

Vacanțele, apropo, sunt perioade ideale pentru și mai multă cercetare. Îți recomand benzile desenate de la Ph.D. pentru o impresie generală a lumii academice de dincolo de studenție.

Apropo, ești foarte violent în afirmații. Nu e suficient că profesorii sunt apatici și de cea mai joasă speță, trebuie să fie ratați mediocri și submediocri. Dacă la „ratați apatici” ai fi fost credibil, cu toată înșiruirea asta sună cam a exagerare, mai ales că urai și Bucureștiul cu atâta abitir. Poate că ai dreptate, din punctul tău de vedere, dar un lucru despre oameni: rareori găsești pe cineva care să fie foarte rău. De obicei, oamenii sunt afectați de o tară sau două, nu de toate.

E greu să găsești un ratat rău-intenționat și apatic de cea mai joasă speță, mai ales că cineva ar trebui să-l angajeze și nimeni nu vrea să-l aibă în preajmă. Iar prin asta nu vreau să spun că n-ai voie să fii supărat (pentru că ai), ci că s-ar putea să vrei să te gândești un pic înainte să acuzi pe cineva în public de absolut toate relele. Mai ales pe blogul altuia, când vrei să convingi pe cineva de ceva, nu doar să fumegi puțin.

 

Din seria asta de articole:

sensei

——————————————

Textul original:

DESCRIEREA PROFESORILOR

Cunoscând doar o parte dintre profesorii facultății, anume de la secția de japoneză și de la cea de engleză, mă voi rezuma doar la aceștia, deși, din auzite, vă pot spune sincer că ceea ce se petrece în aceste secțiuni nu este decât parte a unei imagini mai ample, de ansamblu, a întregii instituții.

Profesorii universitari sunt astăzi persoane apatice, de joasă speță, la care nu se poate observa acea efervescență intelectuală, acea pasiune pentru cunoaștere, pe care și-o închipuie unii, nu răspândesc în jurul lor nici prestanța specifică omului care a depășit multe obstacole, care s-a elevat prin cercetare și meditație, astfel încât să ocupe o poziție privilegiată nu numai în ierarhia profesională, ci și socială. Nu sunt interesați să împărtășească presupusa informație cumulată de-a lungul anilor. Nu! În nici un caz! Profesorul universitar de astăzi se întâlnește in persoana unor ratați (nu exagerez, veți vedea de ce), mediocri și submediocri, care profită de salarii, de programul lejer și de concediul exagerat de lung, oameni care nu stăpânesc, de cele mai multe ori, nici informațiile de bază din domeniul lor (iarși nu exagerez). Sunt indivizi cu pile sau care cumpără posturile (și iarăși, nu exagerez, vă voi oferi exemplul concret). Există, evident, și excepții fericite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *