Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful, N-are sens să discut despre profesorii de la secția de engleză în parte. Ai ratat și acolo câteva lucruri – de exemplu, dacă Andreea Paris predă gramatica engleză, o face pentru că asta se predă la „Texte”, nu pentru că ea nu știe mai mult. Iar dacă unii profesori au slideshow-uri la clasă, le fac mai degrabă pentru voi, nu pentru ei.

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful, Să discutăm deci și despre profesorii individuali. Te anunț de pe acum că zona asta în care îți descrii profesorii îți demonstrează răutatea gratuită, presupunerile greșite și lipsa de cercetare mai clar decât niciodată. Țin să-ți amintesc că tu ai vrut să-ți public toată poliloghia pe un blog semi-citit din românia – și, pentru că bloggerii discută, știu că ai cerut și de altundeva același lucru.

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful, Am văzut că ai spus că secția de japoneză ar primi o grămadă de bani din sponsorizări din Japonia – mii de dolari! Am râs puțin, pentru că e o sumă mai mică decât crezi. Știi cât costă cărțile de specialitate? Mult. De exemplu, când eram la masteratul de studii culturale britanice, am avut pentru un singur curs cartea asta, cartea asta și încă una, dar îmi scapă numele.

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful, Hai să vorbim despre profesori. Tu îi acuzi că sunt apatici, „de joasă speță” și că nu vor să-și împărtășească cunoașterea. Îi numești ratați care profită de salarii și de programul lejer – ba chiar îi acuzi și de corupție. Am impresia că nu știi ce face un profesor universitar. Poate că îți imaginezi că meseria lui presupune doar predare, dar greșești.

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful, Vreau să discutăm despre București și clădirea Facultății de Limbi și Literaturi străine din strada Pitar Moș. Te plângi că Bucureștiul e plin de cerșetori și de poluare. Așa e. Apropo, cerșetorii există în diverse categorii. Primii sunt cei care au alură de cerșetori, se îmbracă în cârpe și se târăsc de colo-colo, cerând bani. Te-aș sfătui să nu le dai bani, deoarece încurajezi cerșetoria.

Nu cred că e un secret pentru nimeni că anii de facultate și de masterat m-au dezamăgit enorm. De exemplu, nu știu care a fost eminența cenușie care a decretat că studenții de anul I de la masteratul de studii culturale britanice vor face cursurile de anul II, urmând să le facă pe cele de anul I de-abia în anul următor – însă mișcarea n-a fost de natură să mă impresioneze pozitiv.

Să ne fie perfect clar: Universitatea București nu e locul meu de vis. Sunt profesori buni pe acolo, sunt și profesori care trag mâța de coadă, oameni profesioniști și oameni mai slab pregătiți. Uneori mi-a fost scârbă de anumite chestii – de exemplu, de fapt că foarte pe față nu se citesc licențele și disertațiile. Sau faptul că uneori profesorii predau materii pentru care nu sunt deosebit de pregătiți. Mi-am băgat picioarele și am zis că nu mă mai întorc acolo, chit că pot numi câțiva profesori de la care aș mai avea de învățat.

Tocmai am pus mâna pe una din cărţile despre fanfiction pe care le voiam de foarte multă vreme (doar că n-o voiam destul). The Democratic Genre: Fan Fiction in a Literary Context de Sheenagh Pugh, de care am mai vorbit pe blog. Aveam senzaţia că a vorbit cam de aceleaşi lucruri de care am vorbit şi eu în disertaţia mea de la masterat („Fanfiction: The Free Genre”) şi normal că am vrut să văd ce a scris ea.

Unul dintre lucrurile pe care în general nu le fac e să trag numele cuiva prin noroi în mod public. Trebuie să dai dovadă de destulă incompetență și să abuzezi suficient de tare de funcția ta ca să mă apuc să-ți dau numele când te vorbesc de rău. Dar o voi face acum în cazul profesoarei Mihaela Irimia, șefa masteratului de Studii Culturale Britanice, de la Universitatea din București.

Părerea mea sinceră, pe care o voi spune acum, nu se referă la dimensiunea de cercetător a Mihaelei Irimia. Nu se referă nici la capacitatea ei de organizare, de relaționare cu alte persoane importante din lumea universitară, sau la alte aspecte ale cuiva care se implică în lumea academică. Mă refer la ea strict în capacitatea de profesor universitar – cum am avut ocazia să o văd timp de doi ani de zile.

De fapt, motivul pentru care m-am apucat să scriu despre lumea universitară cu care am avut de-a face e cinismul crunt cu care m-am confruntat la masterat și de care am dat din nou azi. E interesant cât de tare uitasem de el.

Deci…
**Locul: Studii Culturale Britanice, în cadrul secției de engleză, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.
Timpul: Ieri, azi și probabil și mâine.