Dragă studentule: sistemul și problemele lui
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,
Nu cred că e un secret pentru nimeni că anii de facultate și de masterat m-au dezamăgit enorm. De exemplu, nu știu care a fost eminența cenușie care a decretat că studenții de anul I de la masteratul de studii culturale britanice vor face cursurile de anul II, urmând să le facă pe cele de anul I de-abia în anul următor – însă mișcarea n-a fost de natură să mă impresioneze pozitiv.
Să ne fie perfect clar: Universitatea București nu e locul meu de vis. Sunt profesori buni pe acolo, sunt și profesori care trag mâța de coadă, oameni profesioniști și oameni mai slab pregătiți. Uneori mi-a fost scârbă de anumite chestii – de exemplu, de fapt că foarte pe față nu se citesc licențele și disertațiile. Sau faptul că uneori profesorii predau materii pentru care nu sunt deosebit de pregătiți.
Tocmai am pus mâna pe una din cărţile despre fanfiction pe care le voiam de foarte multă vreme (doar că n-o voiam destul). The Democratic Genre: Fan Fiction in a Literary Context de Sheenagh Pugh, de care am mai vorbit pe blog.
Unul dintre lucrurile pe care în general nu le fac e să trag numele cuiva prin noroi în mod public. Trebuie să dai dovadă de destulă incompetență și să abuzezi suficient de tare de funcția ta ca să mă apuc să-ți dau numele când te vorbesc de rău. Dar o voi face acum în cazul profesoarei Mihaela Irimia, șefa masteratului de Studii Culturale Britanice, de la Universitatea din București.
Părerea mea sinceră, pe care o voi spune acum, nu se referă la dimensiunea de cercetător a Mihaelei Irimia. Nu se referă nici la capacitatea ei de organizare, de relaționare cu alte persoane importante din lumea universitară, sau la alte aspecte ale cuiva care se implică în lumea academică. Mă refer la ea strict în capacitatea de profesor universitar – cum am avut ocazia să o văd timp de doi ani de zile.
De fapt, motivul pentru care m-am apucat să scriu despre lumea universitară cu care am avut de-a face e cinismul crunt cu care m-am confruntat la masterat și de care am dat din nou azi. E interesant cât de tare uitasem de el.
Deci…
**Locul: Studii Culturale Britanice, în cadrul secției de engleză, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.
Timpul: Ieri, azi și probabil și mâine.