Sunt cărți care-mi plac destul de mult, dar pe care mă mir că le mai citește și altcineva în afară de mine. Sunt mai ciudate, nu funcționează ca la fel ca majoritatea poveștilor și nu prea mi se par, neapărat, pe gustul publicului larg.

„Scrisori din Cipangu” e un volum de povestiri scurte despre Japonia, scrise de Mirona Bengescu, Maria Grăjdian, Irina Holca, Elena Lulea Kase, George Moise, Alexandra Mustățea, Raluca Nagy, Roman Pașca, Monica Tamaș, Carmen Săpunaru Tămaș, Sabina Yamamoto, Horea Sibișteanu, Deea Avram și Radu Leca. Ceea ce cred că explică de ce n-am trecut autorii în titlul postării.

S-a întâmplat odată să-mi spună un prieten că voia să înceapă o carte cu un dezastru, dar nu știa ce dezastru. Cum anume să-și chinuie protagoniștii?

Aveam 18 ani și am luat „Crimă și pedeapsă” din bibliotecă din curiozitate.

Terry Pratchett e cunoscut mai ales pentru seria de „Discworld”, despre o lume sub formă de disc aflată pe spatele a patru elefanți care stau pe carapacea unei țestoase ce înoată prin spațiu. Însă înainte să fie scriitor de ficțiune, a fost jurnalist – iar la un moment dat a fost angajat la o centrală nucleară să se ocupe de tot ce ținea de contactul cu presa pentru ei.

Marguerite Yourcenar (1903-1987) e o scriitoare importantă prin cercurile înalte ale culturii, fiind prima femeie care a fost acceptată în Academia Franceză – un lucru pe care vi-l zic nu pentru că vreau să vă dau pe spate din prima, ci ca să vă dau o vagă idee despre ce fel de cărți scrie.

Nikos Kazantzakis, pe care l-am mai recomandat cu „Zorba grecul”, e un scriitor grec care a trăit între 1883-1957. Dacă țin minte bine ce zicea în autobiografia lui, în tinerețe voia să devină călugăr ortodox, dar a fost trimis să mai trăiască înainte să se alăture mănăstirii – și nu s-a mai alăturat deloc. La bătrânețe a decis să scrie romane în schimb, ceea ce e excelent.

Săptămâna asta m-am tot ciocnit de religie și dezvoltare personală, cam fără legătură cu Paștele (deși a contribuit și sărbătoarea asta), iar asta mi-a amintit că voiam să fac o recomandare mai periculoasă.

Christopher Isherwood e unul dintre scriitorii mai renumiți prin partea de lume care vorbește engleza în mod nativ. A scris multe povestiri măcar semi-autobiografice – și a avut ce să scrie. Născut în 1904 într-o familie bună din Marea Britanie și se pare că a făcut tot posibilul să evite să rămână printre oamenii de bine. A fost la facultate, dar nu și-a încheiat studiile, ci a lălăit-o până a plecat în Berlin în 1929, pentru că a auzit că libertinajul era la ordinea zilei pe acolo (iar el fiind homosexual, șansele erau să sfârșească cu acuzații penale dacă era prins în Londra).

Acum ceva timp, ascultam în un curs de literatură europeană, în care profesorul (vorbitor nativ de limba engleză) tot menționa un personaj faimos din cultura franceză, Manolescu, care avea o relație complicată cu un cavaler. După ce am clipit de câteva ori, băgată complet în ceață, m-am dus să verific bibliografia și să văd ce nume spunea, pentru că oricât de amuzantă ar fi căsătoria dintre președintele Uniunii Scriitorilor din România și un sărman cavaler îndrăgostit, ceva nu se pupa acolo.