[11 apr] Cartea de azi: „Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski

Aveam 18 ani și am luat „Crimă și pedeapsă” din bibliotecă din curiozitate.

„Cu asta ce-i?” am întrebat-o pe mama.

„E o… carte de referință,” a zis ea cu tonul neutru al cuiva care nu știe dacă să-și încurajeze sau să-și descurajeze copilul.

Ecuația din capul meu a fost destul de simplă: cărțile de referință sunt cărțile pe care le laudă oficial toată lumea. La școală, oficial, învățăm că spartul în figuri de stil este foarte lăudabil. Deci, „Crimă și pedeapsă” nu avea cum să fie altfel decât o carte plină de figuri de stil, alambicată și chinuitoare. Faptul că am ales s-o citesc oricum spune multe, cred, despre abordarea mea în materie de cărți.

Am deschis-o, așteptându-mă să văd paragrafe întregi care să-mi explice cum norii albi și suri precum cenușa pluteau molcom precum niște oi cerești și blânde. Dar când colo, cartea începea cu un tip, Raskolnikov, care avea o teorie: că oamenii superiori pot face orice, deoarece sunt în afara regulilor. Pot, de exemplu, și să omoare – și așa își justifică faptul că omoară o femeie pentru bani.

Însă după ce o face, devine terifiat că va fi prins, iar crima îl chinuie încontinuu, în timp ce crima e inspectată și simte mereu că urmează să fie prins – e îngrozit de asta.

Nicio metaforă nicăieri. Totul clar, fără idei alambicate exprimate în prea multe cuvinte, fără diversiuni în care autorul să viseze la cai filozofici pe pereți. „Crimă și pedeapsă” m-a făcut să văd faptul că e o discrepanță între ce ți se spune să apreciezi la școală și ce se apreciază în general.

Nu știam la vremea respectivă nici că era un roman psihologic, nici că era publicat în 1866, nici că ideile și dramele interioare ale lui Raskolnikov aveau o bază în filozofia din vremea respectivă. Tot ce vedeam era o poveste bună și mult mai citibilă decât îmi imaginasem – iar asta m-a făcut să înțeleg că e un lucru de bine, nu de rău, dacă o carte e „de referință”.

Cartea se poate cumpăra în română în o grămadă de ediții de pe eMag și Libris. Eu am citit-o într-o ediție veche și nu le-am văzut pe cele noi – însă colecția Polirom Top 10+ o evit de obicei, deși e ieftină, pentru că nu-mi plac cărțile fizice pe care le scot acolo, mi se par obositor de citit. În engleză e disponibilă pe Book Depository (ca de obicei) și, gratuit, pe Project Gutenberg.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *