Îmi pun căștile cu microfon să înregistrez. „Flight from Hell, season three…” Mă opresc brusc. Parcă mi s-a uscat gura, jur că mi s-a lipit limba de cerul gurii puțin. Încerc iar. „Flight from Hell, season three…” Gâtul mi se face ca deșertul.
M-am hotărât să scriu această postare pentru că am văzut că în continuare există oameni care nu știu cu adevărat cum se scrie pentru online. Bazându-mă pe o vastă experiență pe forumurile și blogurile din România, vă voi putea învăța, scurt și demonstrativ, cum să vă integrați în sfera internautică românească.
Azi veneam spre cafenea prin parc, când mi-au picat ochii pe o scenă neașteptată. Ca idee, eu merg de obicei neatentă și mă gândesc la tot felul de chestii. Nu văd cunoscuți, nu văd celebrități, nu văd tot felul de chestii, dar am văzut-o pe asta.
Bănuiesc că toată lumea a pățit chestia aia în care îi împrumuți cuiva un pix și persoana dispare în ceață cu el?… În special la birou pleacă lumea cu pixurile. Uneori și cu alte chestii. Cred că e motivul principal pentru care băncile au pixuri cu fir.
Acum câteva zile am dat peste un articol scris de o femeie care a făcut avort în perioada comunistă. Da, de-ăla ilegal, pentru care puteai ajunge la pușcărie dacă autoritățile aflau și pentru care puteai ajunge în mormânt dacă ceva mergea prost. Ei, femeia asta a trecut la un pas de ambele și spune: „Am fost tratată ca un obiect.”
Azi am văzut pe cineva întrebând pe internet de ce e plin de pisici peste tot. Clipuri cu pisici, poze cu pisici, iubitori de pisici, pisici apărute de nicăieri.
5 cărți audio bune cu un dolar, 8 cărți audio bune cu șase dolari.
][1]
La un Google scurt, am găsit două tipuri de articole despre jocuri pe calculator, care să nu fie scrise de jucători: jocurile sunt rele; și jocurile sunt educative, deci utile – când sunt jocuri educative. Eventual mai găsești combinații între cele două tipuri de articol, dar creativitatea autorilor se oprește, insipid, asupra unor probleme care sunt departe de o viziune de ansamblu. E ca și cum am discuta despre cărți cam așa: „Cauzează miopie, dar pot fi manuale.”
Uneori (odată la vreo lună, sau dau, sau trei) când mă plictisesc încep să mă uit la case de vânzare/închiriat din diverse orașe. Intru pe site-uri de imobiliare, dau prețul descrescător și fac ceea ce s-ar putea numi „documentare” – dacă aș avea vreodată chef să scriu chestii despre oameni bogați și casele lor. În lipsa unei astfel de dorințe, recunosc că am hobby-uri ciudate. Unii se uită la mașini, eu mă uit la case. În fine.
Notă: articolul acesta e scris ca răspuns direct la niște întrebări pe care mi le-a pus azi un cititor. Nu e pentru bloggeri mari, care își cunosc meseria, ci pentru vizitatorii mei, pentru cei care n-au bloguri, pentru cei care au bloguri mici, sau cei care nu s-au preocupat cu partea tehnică din spatele blogului/site-ului lor.