Cum să-ți faci o campanie politică pe bloguri cu 0 lei: vii cu idei crețe. Am deschis azi dimineață facebook-ul și-mi apar tot felul de delfini în feed.

De câteva zile mi-am dat seama că nu mai pot să țin pasul cu roboțeii care-mi trimit spam pe blog. Mai demult îmi veneau câteva zeci de comentarii cu reclame și linkuri pe zi și era ok, treceam prin toate din când în când și verificam să nu fie un comentariu legitim printre ele, dar acum îmi vin cu sutele. E o nebunie, sunt din ce în ce mai multe! Aseară le-am șters pe toate, azi la ora 12:23 PM aveam 432 comentarii spam.

Știu că unii dintre cititorii mei sunt pasionați de misticism și/sau psihologie, așa că la ei mă gândesc când fac recomandarea asta. Pe Coursera tocmai s-a lansat un curs nou, numit Modern European Mysticism and Psychological Thought, predat de un profesor de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Jonathan Garb.

Când eram în gimnaziu dădeam din când în când peste povestiri cu un tip al cărui nume nu-l vedeam decât scris: Nietzsche. Pentru că Nietzsche spusese, printre altele, că Dumnezeu a murit, nu mi s-a părut deloc ciudat ca în sinea mea să-i pronunț numele „Nietski”, de la „niet” („nu”). Pentru că îl nega pe Dumnezeu. Are logică? Nu, că nimeni nu-și numește familia după ideile pe care o să le aibă un descendent, dar asta e.

Stau într-o cafenea, scriu la roman. Dar asta nu mă face să n-aud ce e în jur. Lângă mine, două tipe într-a 12-a (că discutau despre ceva chestii din care reieșea asta).

Am un blog destul de mic, fără articole care se propagă viral pe tot internetul. Ceea ce înseamnă, printre altele, că pot să observ mai ușor anumite fenomene. 😀

Lightspeed Magazine, o revistă SF în engleză, strânge povestiri pentru un număr special*, „Women Destroy Science Fiction!” („Femeile distrug SF-ul!”)

În general cunosc două tipuri de vegetarieni: cei care nu mănâncă carne și cei care îți scot ochii cu faptul că nu mănâncă carne. Când ieși cu ei la restaurant, primii comandă discret un cașcaval pane, sau legume nu știu de care. Ceilalți îți povestesc despre cum niște animale au murit ca să te hrănească pe tine și îți putrezesc ție acum în burtă și ei n-o să facă cancer, dar tu da, iar ei o să trăiască mai mult și tu nu.

Eram cu un tip.

I-am zis că nu joc prea multe jocuri, că de-abia mi-am dat drumul pe direcția asta. Niște tancuri, niște Tomb Raider. Portal. Chestii.

Acum câțiva ani mi-am dat seama că de fiecare dată când cineva mă întreba „Ai văzut filmul…” nici măcar nu mai trebuia să aștept să termine. Răspunsul automat era „Nu”. Bine, uneori retractam, că totuși văzusem Star Wars și Lord of the Rings, dar cultura mea cinematografică era mai plină de găuri și lipită de substanță decât un năvod folosit pe post de rochie.