Roxana-Mălina Chirilă

Citind și scriind „Nietzsche”

Când eram în gimnaziu dădeam din când în când peste povestiri cu un tip al cărui nume nu-l vedeam decât scris: Nietzsche. Pentru că Nietzsche spusese, printre altele, că Dumnezeu a murit, nu mi s-a părut deloc ciudat ca în sinea mea să-i pronunț numele „Nietski”, de la „niet” („nu”). Pentru că îl nega pe Dumnezeu. Are logică? Nu, că nimeni nu-și numește familia după ideile pe care o să le aibă un descendent, dar asta e.

Ei bine, când am ajuns în clasa a noua profa de română s-a dus la tablă cu mina tristă a cuiva care trebuie să repete aceeași chestie absolut evidentă de o mie de ori și a scris pe tablă: NIETZSCHE. „Se pronunță ni-ce,” ne-a zis ea. „Dacă vă prind că-l scrieți ca pe englezescul „nice” (nais), cum a făcut odată cineva într-o lucrare…”

Țin minte că m-am holbat la tablă, întrebându-mă de ce chestia aia se pronunța mai degrabă ca „nice” decât ca „nietski”. În fine, cu numele nu te pui, așa că m-am obișnuit cu citirea.

Dar văd că problema e una obișnuită:

NitscheDa. Google s-a obișnuit atât de tare cu „Nitsche” că nici nu se mai chinuie să pretindă că nu știe despre cine vorbești. Știe de la primele litere că vrei să scrii „nitsche”. Și Wikipedia s-a adaptat problemei:

Notable people with the surname Nitsche include:

See also

Pentru că citesc Dragul meu turnător, de Gabriel Liiceanu, vă pot spune că „Nitsche” e scrierea preferată a securistului de serviciu care îl urmărea la un moment dat pe Liiceanu (p. 127). De fapt, o fi ceva cu filozofii, că în aceeași carte un securist vorbea de „Pleșu Gabriel” (p. 118) și Liiceanu povestea la lansarea cărții că a fost oprit de cineva într-un magazin, ca să fie prezentat ca „Andrei Liiceanu”. Poate că uneori gândurile profunde încep în momentul în care-ți pui întrebarea „Oare de ce mi se încurcă mereu numele?” Și tot căutând răspunsul la întrebarea asta descoperi că există întrebări mai interesante.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |