Sunt site-uri unde nu poți comenta. Ok, am înțeles, nu-i bai.

Câteodată stau liniștită la laptop, cu ultimii stropi de cafea lângă, și mă pocnește o confuzie existențială: cum pornesc o mișcare revoluționară în materie de moralitatea mâncării fără să dau copy-paste la un comentariu de-al meu căruia i-a dat deja copy-paste altcineva? Că urlă pregătirea academică din mine cu furie nebună: „Auto-plagiat! Auto-plagiat!” (și iar mă penalizează Gugăl că repet ce-am zis; lui Gugăl nu-i place să repet ce-am zis și mă penalizează)

Bacalaureatul e o constantă a învățământului românesc – dar o constantă inconstantă, un mister prelung al zăpăcelii. Ce valoare are bacul? Cum se dă? Cine îl dă? Cum se copiază sau nu se copiază, la ce materii se dă, care e faza? Teoretic vorbind, cam toată populația României care are peste 20 de ani a dat bacul, dar nu știu dacă bacul ăsta sau alt bac. E oare bacalaureatul meu egal cu al mamei, cu al celor de pe la 30 de ani, cu al lui frate-miu, care-l dă acum?…

Către cei cu vârste sub 18 ani: regret că nu vă pot permite accesul. Dar cartea asta cu iubiții curcubeelor e prea explicită ca s-o citiți. Ok, nu, e mult prea proastă ca s-o citiți și e bine să vă păstrați inocența cu privire la nebunia umană până mai creșteți. Și e și explicită. Deci, întoarceți-vă doar când faceți 18 ani. Mersi.

Bla-bla, marș pentru normalitate, 8 iunie 2013, București, Piața Victoriei, ora 11. Am aflat informația asta de pe blogul lui Mihai Rapcea. Dar se pare că informația vine (inițial) de pe blogul Apologeticum.

Îi răspund aici lui Dorin Lazăr, care scria de curând despre Reductio ad Huidum: acel fenomen din presa/mentalitatea românească în care diverse dosare sunt judecate de opinia publică în raport cu cazul lui Huidu.

M-am trezit ca bătută. Cred că n-ar trebui să scriu despre Marquez la 3 noaptea. Nu de alta, dar când mă scol dimineața cu soarele-n ochi și cu păsărele în urechi nici cea mai groasă plapumă din lume nu mă apără cum trebuie de lumină și sunet.

Am o cunoștință pe net (nickname: Draco) care și-a postat odată soundtrackul pe care scria la diverse povestiri. Cred că e „albumul” pe care îl ascult cel mai des. Și a sosit momentul să-l dau și altora:

În continuare sunt complet îndrăgostită de Coursera. Mi-au plăcut diverse cursuri de la facultate, am înțeles mai multe decât mi-au plăcut, dar acum mă distrez făcând tot felul de cursuri interesante, bine explicate și mișto.

Mă bucur întotdeauna când o persoană cu care am ceva legături îndrăznește să-și dezvăluie un secret înnăscut și magnific, chiar dacă șocant, știind că cei care îl acceptăm, îl acceptăm oricum, cu bune și rele, cu ascunzișuri pure ale sufletului și cu ascuțimi nebănuite care ies la iveală când te privește în ochi.