Recomandări de cursuri gratis :D

În continuare sunt complet îndrăgostită de Coursera. Mi-au plăcut diverse cursuri de la facultate, am înțeles mai multe decât mi-au plăcut, dar acum mă distrez făcând tot felul de cursuri interesante, bine explicate și mișto.

Așa că vă recomand și vouă ce e interesant în perioada asta (înscrierea e gratis și chestiile astea Merită):

 History of Rock, Part I – un curs ținut de John Covach, de la University of Rochester, despre istoria rocului. Foarte interesant. Acum o să înceapă a treia săptămână, dar e foarte lejer, așa că în vreo 4-5 ore sunteți la curent cu tot ce s-a făcut până acum.

Internet History, Technology and Security – un curs ținut de Charles Severance, de la University of Michigan. Are tot felul de filmulețe cu interviuri din epoca de început a internetului, plus filmulețe cu diverse chestii interesante. Explicat simplu, spus mișto, din nou lejer. Începe pe trei iunie. Eu l-am terminat în sesiunea care a fost acum (și încă îmi aștept certificatul :P)

 Fantasy and Science Fiction: The Human Mind, Our Modern World – un curs ținut de Eric Rabkin, de la University of Michigan. Începe pe trei iunie și pare interesant, dacă e să mă iau după prezentări și ce-am apucat să văd. E destul de mult de muncă, pentru că trebuie citit mult. Dar sunt cărți faine 😀

Calculus: Single Variable – un curs ținut de Robert Ghrist, de la University of Pennsylvania. Abia a început acum și pare mișto explicat, chiar dacă vocea profesorului e… un pic… enervant… de sacadată. Dar dacă vă place analiza matematică, s-ar putea să merite. (și sincer, chestiile de pe Coursera sunt mult, mult, mult mai pe înțeles explicate decât erau în liceu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *