Roxana-Mălina Chirilă

Filozofeală

Cactuși și cacao

Cuvintele din titlu sunt nasoale rău, nu? „Cactus”. „Cacao”. Cacao e o urâțenie de cuvânt. E necesar doar să-l pronunți, că te apucă scârba. Cacao. Nasol rău. Nu? Hai că mai am unul. Macac. E un gen de maimuță, dar pfuai ce nume nasol are. …nu, nu vorbesc serios. Mi se par niște cuvinte absolut ok. Dar ce au toate în comun? Cactus. Cacao. Macac. Dacă te uiți puțin la ele, sunt niște cacofonii rezumate într-un singur cuvânt.

Un Paște mai puțin religios

Înainte să încep, o dilemă: atunci când Moise & co. rătăceau prin deșert timp de 40 de ani, se hrăneau cu mană. De unde își făceau rost de ceva de băut? Există vreo teorie oficială pe direcția asta? Așa. Înapoi la Paște. Nu sunt creștină. Habar n-am cum am fost declarată pe la ultimul recensământ (nu eram acasă, așa că e posibil să fi răspuns altcineva la întrebări… sau nu), dar în sinea mea știu și recunosc: nu sunt creștină nici practicantă, nici nepracticantă, nici nu aparțin mai mult sau mai puțin de careva din variantele oficiale de creștinism, nici nu iau Biblia ca și carte de căpătâi și nu cred nici măcar în acele câteva idei de bază în care cred cei care vorbesc despre „creștinismul adevărat”.

Unde sunt bărbații adevărați?!

Unde or fi acești bărbați adevărați pe care-i caută atâta amar de lume? Unele femei spun că ei nu sunt de găsit. Am auzit bărbați spun că nu mai sunt de găsit. Sau că sunt rari. Într-o lume de efeminați și de oameni slabi, de valori pierdute ale masculinității, unde, unde mai poți găsi oare bărbații adevărați? …ok. Hai să facem un pas înapoi. Bărbați adevărați, femei adevărate Conceptul de „bărbat adevărat” mă frapează cam în aceeași măsură în care mă frapează cel de „femeie adevărată”.