După îndelungi deliberări, am fost convinsă să încerc Zonga. Pe scurt, e un serviciu de muzică care-ți permite accesul la vreo 20 de milioane de melodii, atât ale străinilor, cât și ale românilor. Adică vreo 90% din ce cauți (sau din ce caut eu). E legal, e convenabil și e perfect pentru toți cei care spun că ar plăti pentru muzica pe care o ascultă, dacă ar avea unde și ar fi vorba de un preț modic.
Niște chestii pe care le-am auzit recent, sau mai puțin recent și care mă fac să mă întreb cât de mare e prostia umană. Sunt oameni care nu par să vadă mai departe de clipa asta, sau care impun tot felul de regimuri tembele împotriva proverbialului drob de sare.
M-a linkuit cineva acum către un articol de doi lei despre motivul pentru care nu te simți bine (indiciu: e pentru că nu ești mai vesel) și cum să fii mai pozitiv și fericit. Pentru că am o istorie lungă a deprimărilor, tristeților, anxietăților și a altor chestii „faine”, ceea ce nu mă oprește de la a mă bucura de viață în restul timpului, am tot acumulat sfaturi anti-deprimare și mi-am perfecționat tehnica de a ieși din deprimare.
A fost odată ca niciodată o limbă care nu folosea sunetul „V”, nici sunetul „J” și în care „L” și „R” coincideau, în care consoanele trebuiau musai urmate de una din cele cinci vocale (dacă nu cumva consoana era „N”), în care „tu” se pronunța „țu”, iar „hu” se pronunța „fu” – și ț și f nu se foloseau în alte contexte. Și „ji” era „gi”.
Dorin Lazăr a publicat azi un articol numit Păreri, nu reacții. Pe scurt, e greu să obții pe netul românesc păreri. Bagi un text, bagi o poză, faci ceva pe un grup dedicat genului de artă/activitate în care tocmai ai activat, ceri critică și primești „Mișto!” și „Foarte fain!” înapoi. Chiar dacă apelezi la cercuri de oameni care cică ar fi în temă.
O chestie ușor enervantă la limba română, din punctul de vedere al traducerilor: unele cuvinte luate din alte limbi fie nu au o traducere standardizată, fie au mai multe, fie e mai complexă treaba.
Cei de la Humble Bundle, care sunt niște oameni pe sufletul meu, așa, vând timp de două săptămâni (din care au trecut vreo două zile, ce-i drept) un set de cărți digitale în toate formatele uzuale, fără DRM. În engleză, că mno.
Când dau peste o carte care mi se pare mai interesantă, pe care mă chinui mai mult s-o citesc sau la care vreau să comentez, de obicei îi fac o recenzie aici. Dar de anul ăsta țin evidența tuturor cărților citite pe Goodreads. Aici e contul meu. Aici e lista efectivă de cărți. Am mai adăugat și cărți din urmă la un moment dat, dar ce e pre-2014 e bifat la nimereală, pe principiul „am citit-o și pe asta, am citit-o și pe asta”. Fără metodă, fără ordine.
Poliția fură. Bine, poate chestia asta nu surprinde pe nimeni, așa că mai adaug ceva: Poliția din Constanța fură articole de la alții ca să le bage în revista proprie, „Poliția Impact”. Și de la cine să fure dacă nu de la MISA? Pentru că normal, dacă ești o instituție care are nevoie de credibilitate la nivel național, un stâlp al societății, un pilon al dreptății, o coloană a corectitudinii, primul lucru pe care vrei să-l faci e să publici o revistă atât de proastă, atât de vulgară și atât de agramată încât să validezi din prima toate bancurile cu polițiști (sursa).
Din când în când apare câte un tip la orizont cu o poveste sfâșietoare. E refuzat de femeie după femeie, e friendzone-uit cu nonșalanță: tipele vor vagabonzi, băieți răi, tipi cu bani, fraieri, bărbați neadevărați, brute sau artiști. Femeile nu-l vor pe el pentru că e un băiat bun, un băiat drăguț, un băiat de treabă. Sau e un bărbat adevărat, un bărbat alfa, dar nu mai e apreciat în lumea de azi în care non-masculii cuceresc inimă de fraieră după inimă de fraieră.